Traim vremuri unice, inedite, nemaintalnite. Traim intr-un moment crucial in Univers. Schimbarea unei lumi. A sosit trecerea intr-un nou ciclu. Trebuie sa fim un spectacol destul de colorat, cel putin in galaxia asta.
Am descoperit ca bucuria si fericirea sunt datatoare de viata. Sunt adevaratul elixir al tineretii si ambrozie a zeilor. Am descoperit cum sa intineresc cu fiecare an ce trece. Intr-adevar, tot ce putem face este sa fim noi insine si sa speram ca cei din jur vor vedea ca se poate si vor cauta sa se cunoasca pe ei insisi. Intr-adevar tot ce pot face e sa fiu.
Eu sunt cea ce este. Priviti-ma. Si voi puteti face toate acestea, si multe altele.
Asura-Ghetsemani
luni, 8 iulie 2013
duminică, 28 aprilie 2013
intr-un carusel, pe mare
Leu in cusca. Ma invart, ametesc, tot nu reusesc sa imi prind coada. Imi vine sa urlu. Pana rsagusesc, poate se naste apoi o noua voce care sa foloseasca cuvintele diferit, sa construiasca programe mai coerente.
Podeaua se simte asemeni nisipului miscator, pe un vas intr-o furtuna, in timp ce jonglez cu bile de cristal in care sunt prinse frici, tristeti, urlete mute si secrete. Si rad. Isteric. Si incerc sa ma conving ca daca dau cu toate bilele de pamant, nu o sa se faca o gaura prin care atat eu cat si nisipul sa ne scurgem in mare si sa devenim una cu coralii.
Oribila scarba de singuratate. Si frica. Probabil singura frica reala. Si mortala. Alternez undeva intre varsta de 17 si 105 ani. Saltimbanc, ma rostogolesc in aer intre fiintele delicios de intunecate si cele intangibil de luminoase. La un anumit punct, si intunericul ararta extrem de luminos. Si amuzant. Si in acele secunde in care pupila mi se dilata si incerc sa imbratiseze toata lumina intunericului, ma odihnesc.
Somnul mi se pare deja un stand-by autoimpus se masinaria fizica perfecta in care locuiesc. Somnul nu mai e odihna sufletului. Ma pierd in munca sau intr-o privire. Atunci respir. Atunci umerii imi cad relaxati, in sfarsit. Si timpul se dilata. Si sorb din apa vie. Si secunda isi scurge ultimele granule din clepsidra si, tine-ti va bine, asigurati-va centura, pornim la loc, cu 260 km/ora prin viata.
Inauntrul meu, in living, am un leu care se invarte pe imensul covor rosu. Am obosiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit, ragetul zguduie pieptul. Ating locul inimii in timp ce discut de complezenta imbecila. Zambesc. Trebuie sa zambesti. Te rog, linisteste-te. Abia te-ai insanatosit. Te vei odihni curand. Stii bine ca portile catre casa sunt un pumn de cioburi imprastiate pretutindeni. Trebuie sa te misti constant si le vei gasi. Si trag aer in piept si zambesc. De data asta putin mai putin fals.
Inghit pilula verde. Si e al naibii de amara. Gustul nepasarii autoimpuse. Da, vom ajunge la fantani cu apa cristalina si dulce si totul va fi intr-adevar minunat. Hai ca e bine, incepi sa simt cum isi face efectul. Incepe sa nu imi mai pese realmente. Incep sa ma intrebi ce o fi fost in capul meu de am picat asa? Poate nu am dormit suficient. Da, sigur asta e. Si zambesc, de data asta deloc fals. In definitiv, sunt acolo unde trebuie sa fiu si fac acel ceva pe care trebuie sa il fac.
Si tot caruselul asta de emotii se repeta, de nenumarate ori pe zi.
Podeaua se simte asemeni nisipului miscator, pe un vas intr-o furtuna, in timp ce jonglez cu bile de cristal in care sunt prinse frici, tristeti, urlete mute si secrete. Si rad. Isteric. Si incerc sa ma conving ca daca dau cu toate bilele de pamant, nu o sa se faca o gaura prin care atat eu cat si nisipul sa ne scurgem in mare si sa devenim una cu coralii.
Oribila scarba de singuratate. Si frica. Probabil singura frica reala. Si mortala. Alternez undeva intre varsta de 17 si 105 ani. Saltimbanc, ma rostogolesc in aer intre fiintele delicios de intunecate si cele intangibil de luminoase. La un anumit punct, si intunericul ararta extrem de luminos. Si amuzant. Si in acele secunde in care pupila mi se dilata si incerc sa imbratiseze toata lumina intunericului, ma odihnesc.
Somnul mi se pare deja un stand-by autoimpus se masinaria fizica perfecta in care locuiesc. Somnul nu mai e odihna sufletului. Ma pierd in munca sau intr-o privire. Atunci respir. Atunci umerii imi cad relaxati, in sfarsit. Si timpul se dilata. Si sorb din apa vie. Si secunda isi scurge ultimele granule din clepsidra si, tine-ti va bine, asigurati-va centura, pornim la loc, cu 260 km/ora prin viata.
Inauntrul meu, in living, am un leu care se invarte pe imensul covor rosu. Am obosiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit, ragetul zguduie pieptul. Ating locul inimii in timp ce discut de complezenta imbecila. Zambesc. Trebuie sa zambesti. Te rog, linisteste-te. Abia te-ai insanatosit. Te vei odihni curand. Stii bine ca portile catre casa sunt un pumn de cioburi imprastiate pretutindeni. Trebuie sa te misti constant si le vei gasi. Si trag aer in piept si zambesc. De data asta putin mai putin fals.
Inghit pilula verde. Si e al naibii de amara. Gustul nepasarii autoimpuse. Da, vom ajunge la fantani cu apa cristalina si dulce si totul va fi intr-adevar minunat. Hai ca e bine, incepi sa simt cum isi face efectul. Incepe sa nu imi mai pese realmente. Incep sa ma intrebi ce o fi fost in capul meu de am picat asa? Poate nu am dormit suficient. Da, sigur asta e. Si zambesc, de data asta deloc fals. In definitiv, sunt acolo unde trebuie sa fiu si fac acel ceva pe care trebuie sa il fac.
Si tot caruselul asta de emotii se repeta, de nenumarate ori pe zi.
luni, 22 aprilie 2013
A sosit timpul ca opusii sa se respinga?
Opusii se atrag. Da, dar nu prea. Adica, da, se atrag, magnetismul este irezistibil. Dar, se pare ca a te hrani din contopirea opusilor este ca si cum te-ai hrani din cea mai dulce otrava. E orgasm la fiecare inspir dar, epuizeaza, stoarce de viata, goleste mai repede decat se poate umple la loc.
Consider ca exista o anumita viteza cu care fiecare om se deplaseaza in universul asta. Fiecare ne miscam intr-un timp aferent puterii personale. Cate secunde pana la 100 km = direct proportional cu puterea personala. Puterea personala s-ar rezuma ca fiind capacitatea de a inlocui consumul in timp real sau aproape real. Decalajele = epuizari. Sanatatea ta emotionala si aferent fizica depinde de capacitatea ta de a intelege care e ratia de umplere versus golire si de a o respecta si antrena continuu.
Ciocnirea prelungita a punctului de pozitiv cu punctul de negativ provoaca o crestere electrica sau electromagnetica care, prelungita, intai otraveste si apoi omoara.
Ca sa ne salvam, am generat in interior si mecanismul de eliberare a dopaminelor in momentul in care intalnim elementele similare. A sta langa o fiinta care simtim ca ne intelege devine la fel de multumitor. Singura diferenta e ca senzatia e mult mai...diafana, mai aerisita, mai usor de realizat versus capacitatea de consum si regenerare.
De fapt, alegerea sanatoasa e alegerea similarului. Alegerea frecventei asemanatoare in locul celei opuse. Lupta reala se da pe frontul timpului. Cand intri intr-o camera si iti gasesti oplul opus, si aerul te arde pe gat, ce faci? Sorbi otrava si te alaturi intunericului...sau, ai rabdare sa te gaseasca similarul si inspiri soarele la rasarit?
Lupta se da pe frontul timpului intotdeauna. Traim vremurile in care timpul se schimba. Dramatic pentru noi, natural pentru Creatie.
Consider ca exista o anumita viteza cu care fiecare om se deplaseaza in universul asta. Fiecare ne miscam intr-un timp aferent puterii personale. Cate secunde pana la 100 km = direct proportional cu puterea personala. Puterea personala s-ar rezuma ca fiind capacitatea de a inlocui consumul in timp real sau aproape real. Decalajele = epuizari. Sanatatea ta emotionala si aferent fizica depinde de capacitatea ta de a intelege care e ratia de umplere versus golire si de a o respecta si antrena continuu.
Ciocnirea prelungita a punctului de pozitiv cu punctul de negativ provoaca o crestere electrica sau electromagnetica care, prelungita, intai otraveste si apoi omoara.
Ca sa ne salvam, am generat in interior si mecanismul de eliberare a dopaminelor in momentul in care intalnim elementele similare. A sta langa o fiinta care simtim ca ne intelege devine la fel de multumitor. Singura diferenta e ca senzatia e mult mai...diafana, mai aerisita, mai usor de realizat versus capacitatea de consum si regenerare.
De fapt, alegerea sanatoasa e alegerea similarului. Alegerea frecventei asemanatoare in locul celei opuse. Lupta reala se da pe frontul timpului. Cand intri intr-o camera si iti gasesti oplul opus, si aerul te arde pe gat, ce faci? Sorbi otrava si te alaturi intunericului...sau, ai rabdare sa te gaseasca similarul si inspiri soarele la rasarit?
Lupta se da pe frontul timpului intotdeauna. Traim vremurile in care timpul se schimba. Dramatic pentru noi, natural pentru Creatie.
sâmbătă, 13 aprilie 2013
aminteste-ti!!!!
Simt ca trebuie sa marchez cumva, pentru posteritate, ziua asta. Lavinia, tine minte, hainutele tale sunt din fir impletit de lumina de la rasarit, iarba e rece si cruda sub picioarele tale, miroase a fan si in copaci sunt pasarele albastre.
Am hainute din fir de lumina de la rasarit. Delilaa.
sâmbătă, 16 martie 2013
amintiri dintr-un timp in altul
Felii de timp. Intr-una imi amintesc ca sunt vampir. Nu ma decid inca dar cel mai probabil sunt un el. Am ramas pe la ceea ce se simte ca un corp de 25 de ani. A te hrani imbraca multe forme. Si de fapt conteaza doar atitudinea din spatele gestului. Aici doar am canini mai lungi, pot vedea in intuneric, ma pot misca cu viteza uimitoare si stiu sa cant...ingereste.
In alta felie de timp sunt la mare, in hotel, luam liftul, urcam doue etaje mai sus decat trebuie. coboram. In casa scarilor. Respir sacadat si zambesc. Raiul asta are gustul tau.
In alta felie de timp suntem batrani, am trecut prin viata impreuna, atat de interconectati si de liberi in acelasi timp incat, chiar si acum, linistea dintre noi e plina de priviri-nuvele.
Si cu tine am trait o viata lunga si frumoasa impreuna. Iti privesc corpul tanar si zvelt, ca o felina, si in acelasi timp te vad, ai 81 de ani si suntem impreuna de...offff, undeva peste 60 de ani. Esti camaradul meu si inca imi face placere sa stau in preajma ta. Totul este mult mai rafinat acum. Impreuna suntem un minunat vin de colectie.
In alta felie de timp suntem noi trei, atat de interconectati incat suntem o familie, cu sange sau fara. Langa voi e acasa. Langa voi e totul frustrant si enervant de intim si natural. Langa voi e...calm si vara.
Din nou, in nou...
Din fiecare felie de timp transpare cate o traire, o stare, distincta ca o amprenta. Ea ne inunda cu gusturi, mirosuri si flashbackuri atat de familiare si in acelasi timp, memoria spune ca in viata asta nu s-a intamplat asa ceva. De unde vin? Din ce falii temporale? Nu ca m-ar ajuta prea tare sa stiu exact de cand sau de unde. Este doar o senzatie de un oarecare dor perpetuu de acele suflete, in oricare invelis s-ar afla ele acum.
Si, sa nu uitam, undeva, intr-un colt al Creatiei, sunt vampir. Si ma distrez de minune!
In alta felie de timp sunt la mare, in hotel, luam liftul, urcam doue etaje mai sus decat trebuie. coboram. In casa scarilor. Respir sacadat si zambesc. Raiul asta are gustul tau.
In alta felie de timp suntem batrani, am trecut prin viata impreuna, atat de interconectati si de liberi in acelasi timp incat, chiar si acum, linistea dintre noi e plina de priviri-nuvele.
Si cu tine am trait o viata lunga si frumoasa impreuna. Iti privesc corpul tanar si zvelt, ca o felina, si in acelasi timp te vad, ai 81 de ani si suntem impreuna de...offff, undeva peste 60 de ani. Esti camaradul meu si inca imi face placere sa stau in preajma ta. Totul este mult mai rafinat acum. Impreuna suntem un minunat vin de colectie.
In alta felie de timp suntem noi trei, atat de interconectati incat suntem o familie, cu sange sau fara. Langa voi e acasa. Langa voi e totul frustrant si enervant de intim si natural. Langa voi e...calm si vara.
Din nou, in nou...
Din fiecare felie de timp transpare cate o traire, o stare, distincta ca o amprenta. Ea ne inunda cu gusturi, mirosuri si flashbackuri atat de familiare si in acelasi timp, memoria spune ca in viata asta nu s-a intamplat asa ceva. De unde vin? Din ce falii temporale? Nu ca m-ar ajuta prea tare sa stiu exact de cand sau de unde. Este doar o senzatie de un oarecare dor perpetuu de acele suflete, in oricare invelis s-ar afla ele acum.
Si, sa nu uitam, undeva, intr-un colt al Creatiei, sunt vampir. Si ma distrez de minune!
Damon
De obicei mi-e rusine sa recunosc ca imi place serialul Vampire Diaries. Mi se pare ca nu e suficient de cult pentru cine stie ce acceptare sociala caut eu in momentul ala. Ceva stupid, oricum. In seara asta, la fel ca si in multe alte seri, imi confirm mie insumi de ce ador serialul asta. In afara faptului ca oamenii aia chiar joaca foarte bine, scenariul este extrem de bine realizat. Si daca ai rabdarea sa intri putin in lumea lor emotionala, descoperi probleme foarte actuale din viata proprie.
Damon m-a ajutat sa inteleg profilul de bad guy. Un bad guy care isi duce la indeplinire toate planurile mai mult sau mai putin perverse si egioste, punandu-le sub egida binelui cuiva, altcuiva. O ia pe Elena la New York, spunandu-i ca este locul pe care trebuie sa il vada fiecare vampir nou-nascut, stiind ca asta o va bucura mult, planul din spate fiind, fireste, localizarea clanului din care facea parte vechiul lui prieten. In acelasi timp, daca va fi mereu cu el o va putea supravegea si intre timp, in Mystic Falls, Stefan va putea sa gaseasca o solutie. El e mereu bun la chestii din astea responsabile.
El explica la un momentdat cel mai bine profilul unui personaj negativ. Chiar daca la finalul zilei, eriona doarme linistita in patul personajului pozitiv, personajul negativ a fost cel care a trebuit sa ia toate deciziile dificile pentru a-i garanta siguranta.
Si atunci, ma intreb, de ce este modelul asta de jerk/bad guy/magar (etc) mai repede acceptat decat modelul de jerk "autohton"? Singura varianta care imi pare momentan plauzibila este, binecuvantat fie Frank Herbert, scopul "nobil". Wellbeingul Elenei ei este in final scopul actiunilor lui Damon. El reuseste doar sa dea dovada de niste skilluri uimitoare de organizare si strategie incat sa isi faca si to-do listul zilei in timp ce are grija de ea. Sincer mi se par niste atribute extrem de interesante si de invidiat chiar.
Cred cu fermitate ca totul din jur te poate invata o lectie foarte importanta si utila. Trebuie doar sa privesti cu atentie si fara fite de genul "asta nu e pentru mine", "sunt prea inteligent pentru asa ceva". Nu consider ca ar trebui sa ne permitem luxul unor asemenea fite. Consider ca omenirea trebuie sa invete naibilii odata sa fie eficienta. Nu in felul structurat si antiseptic tipic corporatiilor (nemtesti eventual), ci intr-un fel...uman...cu trairi intense cu abandon, cu evenimente spumoase. Cu ochii pe premiu, intotdeauna. Si premiul e eficienta.
Eficienta este interelationata cu necesitatea. Pe o scara de la 1 la 10 care este gradul de necesitate reala a acestor cuvinte / actiuni / calatorii / angajamente? Asta ar fi acea secunda in plus pe care trebuie sa ne-o acordam noua insine inainte de a actiona in vreun fel.
Damon m-a ajutat sa inteleg profilul de bad guy. Un bad guy care isi duce la indeplinire toate planurile mai mult sau mai putin perverse si egioste, punandu-le sub egida binelui cuiva, altcuiva. O ia pe Elena la New York, spunandu-i ca este locul pe care trebuie sa il vada fiecare vampir nou-nascut, stiind ca asta o va bucura mult, planul din spate fiind, fireste, localizarea clanului din care facea parte vechiul lui prieten. In acelasi timp, daca va fi mereu cu el o va putea supravegea si intre timp, in Mystic Falls, Stefan va putea sa gaseasca o solutie. El e mereu bun la chestii din astea responsabile.
El explica la un momentdat cel mai bine profilul unui personaj negativ. Chiar daca la finalul zilei, eriona doarme linistita in patul personajului pozitiv, personajul negativ a fost cel care a trebuit sa ia toate deciziile dificile pentru a-i garanta siguranta.
Si atunci, ma intreb, de ce este modelul asta de jerk/bad guy/magar (etc) mai repede acceptat decat modelul de jerk "autohton"? Singura varianta care imi pare momentan plauzibila este, binecuvantat fie Frank Herbert, scopul "nobil". Wellbeingul Elenei ei este in final scopul actiunilor lui Damon. El reuseste doar sa dea dovada de niste skilluri uimitoare de organizare si strategie incat sa isi faca si to-do listul zilei in timp ce are grija de ea. Sincer mi se par niste atribute extrem de interesante si de invidiat chiar.
Cred cu fermitate ca totul din jur te poate invata o lectie foarte importanta si utila. Trebuie doar sa privesti cu atentie si fara fite de genul "asta nu e pentru mine", "sunt prea inteligent pentru asa ceva". Nu consider ca ar trebui sa ne permitem luxul unor asemenea fite. Consider ca omenirea trebuie sa invete naibilii odata sa fie eficienta. Nu in felul structurat si antiseptic tipic corporatiilor (nemtesti eventual), ci intr-un fel...uman...cu trairi intense cu abandon, cu evenimente spumoase. Cu ochii pe premiu, intotdeauna. Si premiul e eficienta.
Eficienta este interelationata cu necesitatea. Pe o scara de la 1 la 10 care este gradul de necesitate reala a acestor cuvinte / actiuni / calatorii / angajamente? Asta ar fi acea secunda in plus pe care trebuie sa ne-o acordam noua insine inainte de a actiona in vreun fel.
vineri, 15 martie 2013
oda unui copil razgaiat
Imi vine sa urlu la luna! De ce nu intelegi fara sa urlu la tine? De ce ai fugit de orice forma a bunului simt? Cat de neiubit sa fii? Ce e pisoi? Nu te-a strans mama ta in brate cand erai mic? Sincer, mi se rupe sufletul pentru tine. Nu imi pot imagina ororile emotionale prin care trebuie sa fi trecut, copil fiind.
Nu-ti mai sapa groapa aia. Las-o asa! punem pamant de flori si gazon si trece. Nu resuscita bestia din mine. Doarme si e bine asa, pentru toate persoanele pe o raza de 2 km. Iti amintesc totusi ca e la o distanta de un fir de par de a deschide gura. Are ranjet de hiena si dinti de iguana. Si e justitia. Ai grija ca justitia nu iti e prietena si nu va fi partinitoare in vreun fel.
Loialitatea se castiga, nu e un drept cumparat cu favoruri. Loialitatea se cultiva prin reciprocitate care vine din respect. Undeva, in lumile tulburi prin care iti place sa te balacesti, ti-ai pierdut respectul de sine si astfel, respectul real si trainic al celorlalti. Si de acolo, prietene, au inceput toaaaaate neplacerile tale....
Reciprocitateeeee. Hai repeta odata cu mine poate asa ramane vreun ecou timid in tine. Da, da, reciprocitatea e notiunea aia total bizara in care faci ceva frumos pentru cei din jur, gratuit. Stiu ca te termina cu nervii o astfel e notiune dar ce pot sa zic, viata e greu.
Atat de mult nu ai avut incat ai uitat cum e sa si dai inapoi. Ai ramas blocat pe ideea de trebuie sa primesc, trebuie sa mi se dea mie, am flamanzit atata vreme. Gata, a trecut, esti safe acum. Foametea s-a incheiat acum multi ani. Poti sa incepi sa dai inapoi si daca nu e un caz filantropic.
Nu-ti mai sapa groapa aia. Las-o asa! punem pamant de flori si gazon si trece. Nu resuscita bestia din mine. Doarme si e bine asa, pentru toate persoanele pe o raza de 2 km. Iti amintesc totusi ca e la o distanta de un fir de par de a deschide gura. Are ranjet de hiena si dinti de iguana. Si e justitia. Ai grija ca justitia nu iti e prietena si nu va fi partinitoare in vreun fel.
Loialitatea se castiga, nu e un drept cumparat cu favoruri. Loialitatea se cultiva prin reciprocitate care vine din respect. Undeva, in lumile tulburi prin care iti place sa te balacesti, ti-ai pierdut respectul de sine si astfel, respectul real si trainic al celorlalti. Si de acolo, prietene, au inceput toaaaaate neplacerile tale....
Reciprocitateeeee. Hai repeta odata cu mine poate asa ramane vreun ecou timid in tine. Da, da, reciprocitatea e notiunea aia total bizara in care faci ceva frumos pentru cei din jur, gratuit. Stiu ca te termina cu nervii o astfel e notiune dar ce pot sa zic, viata e greu.
Atat de mult nu ai avut incat ai uitat cum e sa si dai inapoi. Ai ramas blocat pe ideea de trebuie sa primesc, trebuie sa mi se dea mie, am flamanzit atata vreme. Gata, a trecut, esti safe acum. Foametea s-a incheiat acum multi ani. Poti sa incepi sa dai inapoi si daca nu e un caz filantropic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)