Pe sistemul copilului care are o jucarie noua mi-am tot innodat creierii cu ce as putea sa scriu pe blogul asta. Si am descoperit ca, daca nu ai probleme undeva acolo in pending nu prea vine nici o inspiratie. Nu simt sa ma plang de nimic, nu am prea multe nemultumiri, sunt...bine. Asa ca nu are probabil prea mare farmec sa postez in fiecare zi "Astazi sunt bine"..."Astazi sunt iarasi bine"...."Uuuu, what a coincidence, sunt bine..."
Ceea ce duce la concluzia ca blgul este fie un fel de recycle bin in care incerci din rasputeri sa iti versi problemele si durerile si frustrarile si neputintele, fie este un fel de desktop pe care iti afisezi o mare victorie personala.
Din pacate sau poate din fericire, nu posed nici de unele nici de altele in clipa asta. Poate ar trebui sa intitulez postarea asta "Monotnie senzoriala". Yeah, I'll actually do that. Maybe my inspiration just needs a jump start or something
Mai, sincer sa fiu cred ca e mai mult decat o punga in care reusesti sa iti spui toate lucrurile care te deranjeaza sau care te fac fericita; un asemenea blog cred k il faci din acelasi motiv care l-am facut si eu acum 2 ani , si anume ca e propriul tau psihiatru. Numai faptul ca realizezi care sunt multumirile tale si faptul ca le (spui cu voce tare) / scrii te dezvolta personal si face din tine o persoana mult mai constienta de sine. Fiecare post nu e altceva decat un pas mic spre a impaca constientul cu subconstientul, ceea ce inseamna nirvana . Exista si posibilitatea sa il faci numai sa pui poze cu tine in fata oglinzi si cu ochelari de soare in casa imbracata in ceva sclipitor sa te vada "lumea buna" in club, dar sincer sa fiu nu pari genu. Spor la treaba din partea mea si sper sa aiba efectul dorit.
RăspundețiȘtergereda, ai dreptate cu chestia asta cu psihiatrul in persoana blogului. mai ramane de vazut cat de departe poate duce fiecare treaba asta. cat de mult din tine poti dezgropa si poti aseza in "vitrina". initial am considerat ca toate jurnalele astea tinute pe blog sunt o dovada de slabiciune...kind of like a cry for attention...de ce ai vrea sa iti impartasesti toate dedesubturile si intimitatile cu...lumea, cu oameni pe care nu ii cunosti, cu oameni pe care poate nici nu ii intereseaza asta...dar, dintr-un gand scrantit ce mi-a trecut prin cap am inteles ca necesita curaj sa poti spune/scrie "da, asta sunt eu...with the good and the bad and the ugly and the everything". te pui pe tine in oglinda in fiecare zi in momentul in care te uiti in ochii cuiva. cum e sus, asa e si jos, cum esti tu inauntru, asa e si realitatea ta. took me a looooong time to figure this one out to the full extent
RăspundețiȘtergere