scrisoarea unui eretic

Si dupa ce demonii au venit si au plecat, te linistesti, iese soarele si ti se schimba optica. Mergand pe principiul "Asa cum e sus, e si jos" ajungi la ideea de balanta in care exista lumea, viata, si tu pe pamantul asta...sau oricare altul. Ca se tinde constant catre un echilibru intre cantitatea de + si cantitatea de -.

Ai acumulat ingerasi, surprize placute, prieteni adevarati, si zambete plecate din suflet, undeva in celalalt taler de balanta va exista o cantitate daca nu egala, cat mai aproape de egal de...hai sa le spun bland si simpatic, porcarioare care ti se intampla. Daca acest lucru iti e la fel de clar ca si definitiile de genul "Apa e un lichid incolor, inodor si insipid" atunci poti, in primul rand sa reactionezi diferit. Sa accepti diferit, sa ierti diferit. Sa TE accepti si sa TE ierti diferit. Pentru ca, hai sa fim seriosi, in final totul este despre tine. Restul e doar oglinda in care te privesti si prin care, alte aspecte ale tale comunica cu tine. Un clasic "de tine mi-e mila da' de mine mi se rupe sufletul".

Ducand asta putin mai departe, incepi ca, din cand in cand sa iti permiti luxul prostioarelor, sa le generezi fara  prea multe scrisori de plangere de la constiinta ta. Nu militez aici pentru o degradare, o depravare sau o sterfelire a lumii in care traiesti doar pe principiul ca domle' stii, io tre sa echilibrez balanta. Devii doar mai tolerant cu tine, slabesti  lesa pe care ti-o pui in fiecare zi la gat. Si pe lesa aia de cele mai multe ori scrie "Societate" sau, mai bine zis, "Sa fiu acceptat de semenii mei". Semenii tai nu au venit toti intr-o zi la tine la usa si ti-au zis "uite prietene, o lesa minunata pe care ti-o vei strange temeinic de gat in fiecare dimineata. Daca esti cuminte o sa iti dam voie sa o scoti noaptea si sa visezi si tu ceva frumos". Lesa aia ti-ai pus-o singur, crezand ca doar daca vei fi legat vei putea sa fii acceptat. Ca doar mergi pe strada si ii vezi pe toti ceilalti ca au lese la gat. Si aia putini care nu au lesa sunt considerati eretici si tu sigur nu vrei sa fii unul. Poate ajungi la nebuni, mai stii?!

Asa ca, dragilor, permiteti-va voua insiva luxul de a o da in bara. Nu va mai puneti la zid, nu va mai executati, nu va mai balaciti in propria mizerie. A, e permis, nu e o regula, totul e permis aici. Dar nu va va aduce nimic constructiv. Teama de a nu fi perfect e una din fricile cele mai subtile si infecte. Ti-e teama sa fii perfect numai cand nu te simti deja perfect, cand nu esti impacat cu ce ai. Respir, traiesc, iubesc, beau, fumez, ajut, spal podelele in genunchi, plang, mint, invidiez, sparg vaza lui mama, fac un copil sa rada....Am venit aici sa incercam totul. Nu va mai pierdeti in povesti. Nu muriti in ele. Apa care nu curge, balteste si se impute.

exodul demonilor

Au luat foc toate camarile si sifonierele in care imi tin scheletele. Toate zburda prin casa, clantzanind si cerandu-si dreptul de a fi bagate in seama. Totul e deschis, un camp fara urma de pietricica in spatele careia sa ma pot ascunde. Totul e la vedere, nu se mai lasa nimic nerezolvat. Toata iarba din gradina imi e calcata de copite de foc. Animale demon ma striga...

- Acum ne vezi? Acum recunosti ca suntem si noi parte din tine? NOI SUNTEM TU! Vrei lumina dar nu si intunericul? 

- Unde te crezi fetito?!

- Iarta! Iarta-te! imi soptesc ingerii. 

- Iertarea e singura solutie. Doar asa potolesti animalele. Iarta-le! Iarta-te! Iubeste-te!

Ma invelesc cu aripile lor si plang. Vreau sa ma iert, de ce nu pot?. Si duduie pamantul sub copitele animalelor. 

gone to have tea with Mr Hyde, Alice and the Mad Hatter

De cand eram mica mi-am dorit sa traiesc intr-o lume de poveste, cu magi si vraji, si mingii colorate de foc. La vremea aia credeam ca e doar un vis frumos, alimentat de abundenta povestilor din desenele animate. Astazi am realizat ca lumea aia e acolo, ea exista, e lumea din spatele lumii vazute. Am gasit scorbura prin care s-a bagat si Alice si sunt pe poteca ce duce spre Tara Minunilor. Si nu ma mai intereseaza daca sunt catalogata nebuna sau sarita de pe fix. Pentru asta va multumesc voua, tuturor, ca m-ati calit, si m-ati invatat cum sa fiu eu si sa nu imi fie rusine de cine sunt. EU SUNT! Va place, nu va place, conteaza prea putin. E bine, e rau, conteaza iarasi prea putin. Este. Afirm ca incetez sa ma mai simt vinovata pentru ce fac. Fac ce simt si nu am sa ma dezic de asta. Cine e fara de pacat sa arunce primul cu piatra. 

capodopera

Imagineaza-ti ca intr-o zi, ai o profunda strafulgerare de talent artistic si creator, te pui in fata unei panze si, pictezi cel mai frumos lucru pe care ochii tai l-au vazut vreodata. Ti-ai pus acolo toata esenta, tot ce ai tu mai bun, toate visele, toata speranta, toata bucuria si mai ales toata iubirea. Cu sufletul la gura astepti sa se usuce vopseaua, il mai admiri inca o data si aproape ca ti se taie respiratia, atat de frumos este, atat de tare straluceste in toata deplinatatea sa. Si il iei si il arati lumii, il daruiesti lor, tutror. E cadoul tau suprem si sublim. Si observi cu stupoare ca lumea trece pe langa el, il zgarie, il scrijelesc, il scuipa, il lovesc, in cel mai bun caz il ignora. Sunt si unii, intr-adevar, care ii vad esenta, o simt, si sunt schimbati de el pentru totdeuna. 

Cum te-ai simti daca ai crea cel mai frumos lucru de care esti capabil, l-ai scoate in lume si ai vedea ca timp de un mileniu, poate chiar doua, e sursa si cauza celor mai mari genocide?

Aaaaaa, si sa nu uitam CEL mai important detaliu. Iubirea neconditionata pentru cei ce scuipa, cei ce injura, cei ce badjocoresc, cei ce ucid. Ii iubesti pe toti, de la Hitler la Ghandi, balanta iubirii tale ramane nemiscata. 

And so, once again, I realize somebody "up" there really loves us, in all our humanity and all the dirt and sunshine it brings.