my dear fantasy

How do you always know what I would say
You seem to know me in the clearest way

But with the timing right
It would be paradise
To do this now
Would not be right...

To have and not to hold
And to pretend I'm cold
It is a lie
Because I melt every time...

So stay a fantasy
In the dark
And in the night
And in my dreams

Ce bine!!!!! Ce bine ca poti reveni si poti modifica ce ai scris! Ce bine ca si viata are optiunea asta. In fiecare secunda pana la ultima suflare, putem schimba. Totul, orice. In orice altceva ne-am dori. Liberul arbitru in ziua lui cea mai buna.

Cantecul are dreptate. Revazand momentul in care ascultam, cu tine in gand, inteleg ca da, e foarte bine si sanatos sa lasi timpul sa aleaga ce ramane si ce pleaca. Daca o usa nu se deschide inseamna ca nu e usa ta.

Exploram constant limitele, pentru a ne stabili noi puncte de referinta prin care sa vedem lumea. Aceeasi dar alta. Iubirea te umple fara sa te orbeasca. Prieteniile nu orbesc niciodata. Concluzionez ca prietenia trebuie sa fie cea mai inalta manifestare a iubirii. Neconditionate.

Gust din prajitura asta in fiecare zi si are mereu un gust diferit. The darkness has the most amazing treats. The darkness is the playground from whitch anything can emerge. It is the "not yet manifested" that absorbs our daily wants and molds them into being. There is no limit to Darkness's capacity to produce the desired.

Every time we feel fear, we are in a moment when that particular knowledge eludes us. And the Darkness is thus perceived as a threat instead of the infinite potential.

Am divagat. Asta pentru ca am plecat de langa tine, fantezie cu ochi de Leu. Fii bine! Fii fericit! Fii tot ce imi doresc si pentru mine. Timpul chiar aranjeaza totul in cel mai minunat mod. Win-win de fiecare data. Flawless!

cele mai mari cadouri vin cand nu ne asteptam

Ploaie de stele si vise implinite. Copiii cuminti primesc cadouri incredibile si neasteptate, priviri pline de prezenta, cuvinte la care sufletul doar visa, atingeri rupte din vise. La radacina copacului din inima mea au fost lasate globuri de cristal luminos, o gura de aer proaspat cand simteam ca abia mai pot respira. Multumesc! Cuvintele umane sunt insuficiente pentru a va putea multumi tuturor. Si tie, prezenta neasteptat de frumoasa, mereu acolo, de fiecare data mai intens, mai real, dovada vie ca visele chiar se implinesc. Gustul tau e unul din gusturile fericirii.

Desertul se invecineaza cu gradina Edenului. Stau in picioarele goale la granita lor si in sfarsit simt. Am mainile dezlegate si inima imi bate puternic in piept anuntand dimineata. Din lipsa de alte cuvinte denumesc detasarea ca fiind una din cele mai inalte forme de iubire, demna sa se apropie de cea a Tatalui. Adevarul locuieste in evenimentele carora nu le facem autopsia zilnica ci le lasam sa curga pe langa noi, constienti de miscarea lor pulsatorie. Totul pulseaza, asta e frumusetea universului: unicitatea fiecarui moment. A-ti dori sa traiesti o  singura senzatie ar echivala cu a-ti dori moarta caci atunci vei fi devenit static intr-un univers in eterna miscare.

Ne apropiem, ne contopim, ne despartim, ne apropiem, ne contopim.... in asta consta frumusetea noastra.
Iti multumesc!

foame de zane

Abis, ma scufund. Mlastina de lumina dulce, ma inghite, ochii mi-i inunda cu imagini cu tine. Mereu altul, mereu acelasi, umbra perpetua in visele mele, nascut din cocon si pierdut printre gene a doua zi. Focul mi-a ajuns pana in gatlej, vreau sa te strig dar nu mi-ai spus cum si ma arde totul. Sunetele, vapai incoerente. Miscarile, jumatati de atingeri. Gandurile, cioburi de imaginatie colorata.

Nu mai inteleg daca imaginatia imi joaca feste sau chiar imi dai tarcoale. Simt ca ma pierd intr-un de-a v-ati ascunselea planificat cand si eu eram cocon de fluture. Am uitat ora la care ai zis ca ne vom vedea. Merg si merg si merg si imaginea din coltul ochiului ma bantuie. Imi joci rabdarea la ruleta si sunt pe cale de a-mi pierde mintile.

Din realitatea asta ma refugiez in alta, la fel de usor de obtinut: visul. Numai ca acolo ma asteapta alte himere care ma invita la dans. Nu are gustul tau, iubitule dar mi-e atat de foame. Il chem din ce in ce mai des ca sa imi aline lipsa. Mi-e atat de foame incat am ajuns ca uneori sa nu imi mai dau seama daca imi e foame de el sau de tine. Sau poate de mine. Poate mi-a fost odata demult atat de frica de ce as putea deveni incat m-am aruncat intr-un cufar si bataile in usa imi seamana acum cu pasii tai, cu ritmul melodiei pe care ma inviti obsesiv la dans.

Ma simt intr-un labirint de usi intredeschise. Franturi de imagini evadeaza prin fiecare crapatura si fac un colaj haotic. Adorm sperand ca voi ajunge acasa in mine dar sala de bal este deschisa non-stop si ma inghite cu piruete subtile. Poate sunt atat de adormita incat nu iti mai deslusesc soaptele. Oare stii sa tipi la mine? Oare asta m-ar trezi?

Oameni-barbati, va urez succes. In orice femeie zace, adormita o himera nebuna care abia asteapta sa fie trezita la viata.

Am nevoie de tine aici, nu in vis. Trezeste-ma!

de tinut minte

Chestii care nu mi-au intrat inca atat de tare in obisnuinta incat sa mi le si amintesc atunci cand e nevoie, asi ascunsi in maneca in vremuri in care eu port doar un maieu firav.

- Nu ai partenerul pe care ti-l doresti ci pe acela pe care il poti duce. Si il poti duce doar pe acela care iti este necesar.

- Nu mai povesti despre planurile si intamplarile tale cele mai importante. Isi pierd din putere si dupa te intrebi de ce plangi singura pe marginea drumului.

- Iti poti da seama despre cum este o persoana din modul in care se misca si mai ales din modul in care danseaza. Dansul este una din modalitatile prin care o parte ascunsa din tine iese la suprafata prin miscare, oricare ar fi acea miscare.

- Nu poti deveni ceva ceea ce nu esti deja in interiorul tau.

- Chiar daca esti conectat la o sursa infinita de energie, cantitatea pe care o poti utiliza este limitata. Modul in care o utilizezi si directiile in care o trimiti alimenteaza motorul care aduce in fiinta evenimentele din jurul tau.

- Atentie! Intentie! Intentie! Intentie! Care e intentia cu care faci ceea ce faci in fiecare zi?

- Raspunsurile sunt de obicei imaginea lor in oglinda. INVERS.

- Chaos = Opportunity

- Mereu, mereu, MEREU, primesti in viata ta oameni si enenimente mai frumoase, mai bogate, mai complexe decat ti-ai imaginat vreodata. A te agata de un om sau o situatie doar pentru ca merge in modul in care ai vrea tu, de fapt intarzie momentul in care in realitatea ta se va manifesta acel ceva mai frumos decat ti-ai imaginat.

- E o epidemie de lipsa de incredere in potentialul nostru de a crea.

- The joy of creation is creating something and then LETTING IT GO.

- Cand ceva/cineva pleaca, altceva/altcineva ii ia mereu locul.

filigran

Prezenta fascinanta. Ma imbata multitudinea detaliilor din care esti alcatuit. Chiar si cel mai neinsemnat gest devine un spectacol de nunante si tonuri. As putea sa te privesc o vesnicie si nu m-as plictisi. Iti multumesc ca existi intr-o forma atat de frumoasa.

eu sunt noi

Panglica timpului s-a incolacit de cateva ori in jurul meu si apoi a explodat in praf de stele boreale pe care il inspir. Graunte de amintiri imi alearga prin vene luminand fiecare parte a trupului ce a trait acum si atunci. Odata ajunse la inima urca in gatlej, o furtuna solara ce inunda privirea si invaluie in limbi de foc conturul.

Un infinit de prezenturi fiecare cu o aroma halucinant de reala. Perceptia fluida se misca precum sarpele, inundand fiecare lacas, trezind carnea pentru imbaierea in adevaratul Eu.

Eu sunt voi. Eu sunt in voi. Eu sunt din voi. Voi eu sunteti. Din mine ati tasnit cu totii, rauri de lumina. Eu am tasnit din voi, prezenta unui val. Lumea s-a creat prin cristalizarea perceptiilor, in functie de asemanarea lor. Si unde doi se vor aduna in numele Meu, voi fi si Eu acolo. Cand devii una cu tine intru numele Iubirii, acolo va fi in Eul Primordial din care toate au luat nascare. Atunci te vei fi intors acasa.

de undeva de deasupra perceptiei generice, ingerii rad

Vorbeam astazi cu mama despre filmul Babel. Cred cu tarie in faptul ca asa functioneaza de fapt viata doar ca nu avem capacitatea de a ne urca pe acel pisc de unde sa putem privi toate increngaturile de povesti.

Cred ca tocmai lipsa acestui punct inalt de vizualizare este cea care ne genereaza nevoia de a controla. Privim unidirectional la un univers multidirectional. Cum ar spune un prieten: tu ai idei fixe iar universul e in miscare. Si ajung iarasi la ideea de paradox... Cel mai greu lucru e sa te lasi relaxat, liber plutitor prin viata ta.

Imi e mult mai usor sa visez. Acolo reusesc sa vad toate increngaturile, reusesc sa imi amintesc, intr-o secunda vieti intregi ca apoi sa le uit in momentul in care suna ceasul desteptator. In timpul somnului, granitele dintre lumi sunt mult mai..volatile. Asta in cazul in care sunt prezente vreun pic. Fuga in lumea visului cred ca e de fapt realizarea ca nu ai in momentul de fata puterea necesara sa iti transformi realitatea pe care o ai cand esti treaz in realitatea pe care o ai cand visezi.

Deja ma incurc in proprii-mi termeni. Treaz...vis...adormit...ce inseamna de fapt fiecare decat definitia pe care le-o acordam noi insine? Daca as pune invers, treaz = adormit si vice-versa parca ar avea mai mult sens. Si asa ajungem la Castaneda care sustine acelasi lucru. Urmeaza evident intrebarea: pai bine bine, daca de fapt acum, cand citesc cuvintele astea sunt adormit si cand ma voi culca diseara sunt treaz....de ce ma coordonez mai bine aici decat dincolo? Nu stiu.... Lipsa de putere personala...lipsa de exercitiu in a face asta...lipsa de constientizare a nevoii.....

Clar aduce cu unul din momentele in care iti pui gluga hanoracului in cap, te faci mic pe scaun si zici : nu stiu domle' nu stiu...nu stiu io d'astea....

De multe ori nu reusesc sa ma decid daca am venit aici ca sa inteleg de ce traiesc sau sa traiesc ce inteleg. Sau doar sa traiesc. Da, cred ca asta e. Am venit sa traiesc. Din viata, intelege cine ce poate si pleaca mai departe. La final, vine cineva si te intreaba: si, ce ai invatat de data asta?

Ma gandeam la un momentdat, cum ar arata o intalnire intre 2 prieteni foarte buni daca ei nu ar mai sti nimic unul despre celalat pret de vreo, hai sa zicem 50 de ani. Ar trebui sa reia povestile de la zero. Entuziasmul si placerea conversatiei ar fi inca acolo. Doar informatiile relatate ar fi diferite, glumele ar avea alta tematica. Cred ca asta se intampla in momentul in care te intalnesti cu cineva cunoscut dintr-o alta viata. Se schimba doar discursul. Senzatia de familiar ramane. Si asa incepi sa iti pui viata pe tava unor oameni pe care abia i-ai salutat. E ceva ciudat de familiar la ei.

Undeva sus, pe acel pisc stau ingerii care se amuza teribil. Si eu m-as amuza daca as reusi sa vad toate povestile din toate vietile participantilor. Spectacole mai delicioase decat acestea rar se mai intalnesc in univers. Spectacolul uman este cea mai colorata piesa de teatru la care ar putea participa cineva vreodata.

hopa sus

Prea incalcit, prea complicat, prea lipsit de coerenta. Un amalgam de stari prea prea si extrem de foarte care in final au o utilitate zero. Lipsa de coerenta dauneaza grav realitatii. Ma retrag impacata si cu sufletul usor spre ceea ce numesc eu "lumea mea". Imi iau o vacanta de la toate discutiile redundnte, bataile din ciclul cine are egoul mai mare sau cine e mai trist sau deprimat astazi.

Nu multumesc. Aleg sa nu mai am timp de chestii din astea. Aleg sa va privesc pe toti din lumea mea. Soarele rasare dinauntru in spre afara. Nu am timp sa ma mai iau a harta cu diverse de parca as fi o tzatza in fata cortului. In mine sunt sadite grauntele tuturor senzatiilor, starilor si personalitatilor posibile. Combinari de infinit luate de cate infinit. Laaaa revedereeeeee! Astazi stau ferm sprijinita pe toate picioarele din dotare. Astazi imi amintesc foarte clar cine sunt. E liniste si frumos in mine acasa. Calc in continuare pe aceeasi iarba presarata pe alocuri cu cioturi si cioburi dar aleg ca ele sa nu ma taie. Nu am timp sa imi zdrelesc picioarele. Nu am timp sa imi omor visele. Nu am timp sa imi tin in lesa eul.

Mai cade o bucata din tencuiala mastii. Am cam cazut cu totii cu fetele in trusa de farduri. Drrrrrrrepti! Este 5 dimineata! Alinierea! Cu mic cu mare, piticii de pe creier, ingerasii de pe umar si zanele zburatoare ies de pe unde s-au ascuns si sunt recunoscute, fiecare dupa numele si utilizarea lor corespunzatoare. Si asa, pornim cu tot alaiul de zurgalai si clopotei in spre....in spre unde om ajunge pana la urma cu totii si cu tontii.

E colorat sa fii nebun. Cu siguranta nu esti niciodata singur. O nebunie nu vine cu mana goala. Nebunia frumoasa are decenta de a aduce cu ea alti nebuni frumosi cu care sa poti chicoti zglobiu in drumul spre oriunde.

Si mai cade o bucata din tencuiala. Abia astept sa ma uit in oglinda din ochii tai.

vreau sa fiu abstracta

Nu mai inteleg nimic. Nimic din nimic. Am ajuns in punctul in care nici macar nu imi mai doresc nimic. Flamanda de informatii si raspunsuri, imi dau seama ca nici pe alea nu le cautam unde trebuie. Cateva perle pescuite in gunoi. Nu mai imi doresc sa inteleg.

Eliberata de nevoia asta pot fi libera in sfarsit. Cel putin asta vizualizez. In acelasi timp, ruptura de logicul intelegerii arde si ustura. Cine mai sunt daca nu inteleg cine sunt? Sisteme spiritual si psihologice de cacat. Bune doar sa iti inoade creierii si sa te cimenteze in credinte inutile si iluzorii. Geamanul care trebuia sa fiu plange intr-un colt si se da cu capul de pereti.

Inca o data ma simt catapultata intr-o tara in care nu vorbesc limba nativa dar trebuie sa urmez un curs avansat de filozofie. Limbaj stupid si inutil. Cunostinte incomplete si false. Care e capacitatea ta de a sterge cu buretele tot ce cunosti? Cunostintele sunt intr-adevar temporare si orice atasament de ceea ce cunosti este intr-adevar un blocaj in proiect.

Cine suntem? Clar nu suntem suma cunostintelor noastre. Ce cunostinte? Ale cui? Cele predate in scoala? Cele povestite de prieteni? Cele experimentate poate. dar traducerea cine a facut-o? Orice experienta e mulata imediat pe un sistem de cunostinte si pareri formate tot in baza unui sistem implementat de cineva. Da la o parte sistemul. Ce ramane? Cine mai esti atunci? Toate experientele tale suspendate in vid.

Cine e Lavinia? Cine sunt cand nu sunt Lavinia? Doar sunt... Nu e o stare familiara mie. Sunt co-creator. Ce co-creez? Cata lipsa de prezenta....cata lipsa de coerenta...cata amnezie si coma.... Cine sunt? Se zice ca nu ai fi capabil sa formulezi o intrebare daca nu ai cunoaste deja raspunsul ei. Astept cuminte sa imi revelez cine sunt cand nu sunt Lavinia.

Programe....programe....programe....cuvinte care genereaza. Generez programe cu fiecare respiratie, desavarsite in fiecare cuvant. Dumnezeule mare cate cuvinte fara noima rostesc. Conditionari pe post de lesa provenite din vinovatii atat de subtile incat nici daca m-ai arunca cu totul in mijlocul lor nu as reusi sa le vad.

Crezi ca ai rezolvat egoul? Crezi ca ai invins fica si gelozia si frustrarea? Hahahahah! Mai gandeste-te putin. Deschide ochiul si uita-te in tine. Orice rezolvare reala si de proportii degajeaza o cantitate atat de mare de energie incat va fi vazuta la o distanta de cateva galaxii. Orice cade sub intensitatea asta e un fals pictat cu acuarele de 2 bani si 3 parale. Iluzoriu. Minciuna e a egoului speriat de a pierde controlul asupra unei matrici de programe atent construite. Accepta-ti bocancul in plex si abandoneaza tot ce credeai pana acum. Abandon... Cand am sa reusesc sa abandonez tot nu ma va mai opri nimic. Lumea va fi intr-adevar toata a mea pentru ca voi fi abandonat-o si pe ea. Dihotomia logic-abstract. Fiinta logica uitandu-se pe fereastra la o lume abstracta. Zguduie-mi universul. Omoara-mi logica. Imi revendic dreptul la o viata abstracta.

anapoda

Prea "batrana" ca sa ma mai distrez? Sau prea satula de aceleasi "distractii? Singura expresie care imi mai poate explica ceva este "toate la timpul lor". Te duci, te arunci in cap, te imbeti, te droghezi, esti mahmur, adormi in sant, mama ce super tare viata simti ca ai. Lumea e a ta! Apoi, aceasta lumea ia o cotitura neasteptata catre altceva, de obicei catre responsabilitati care iti ocupa mai tot timpul fizic si iei o pauza buna si probabil binemeritata de la obisnuitele indeletniciri.

Prinzi un moment de respiro si, ca sa il sarbatoresti, plonjezi in acelesi obiceiuri de dorul senzatiei ca esti stapanul lumii. Numai ca, surpriza, in mijlocul "petrecerii" realizezi ca nu mai e ce era odata. E ca si cum, intre timp te-ai metamorfozat intr-o alta persoana care nu mai tolereaza genul ala de comportament. Intelegi toate dedesubturile psihologice, fuga de rutina, evadarea de tine, dulcele gust al decadentei...si totusi, lipseste ceva. Lipseste esentialul. Lipseste esenta.

Plictisit de acelesi distractii previzibile, intre timp te-ai transformat intr-o creatura ce cauta nuante si tonuri mult mai subtile si mai satisfacatoare. Nivelul de distractie nu se mai cuantifica in aceleasi unitati de masura. Da-mi altceva! Intriga-mi imaginatia! Provoaca-ma sa am o replica inteigenta! Povesteste-mi ceva care chiar sa ma intereseze...

Intr-o lume plina de discutii seci si abjecte despre vreme, ce masina e la moda si cat consuma, ce a facut ala cu aia, cine s-a cuplat cu cine te uiti in jur si primul gest e sa te iei cu mainile de cap si sa fugi cat vezi cu ochii. Gafaind, te retragi intr-un colt si cantaresti, calculezi, enunti vreo 10 "what the fuck"-uri pe minut si realizezi ca tot ce iti ramane la dispozitie e sa te retragi si sa o iei de la zero. Parametrii cautarilor sunt redefiniti total. Tragi aer adanc in piept si te inarmezi cu toata rabdarea si optimismul din dotare si refaci tot. Grup de prieteni, locuri pe care le frecventezi, discutii pe care le ai, discutii pe care nu le mai tolerezi, informatii care iti sunt sau nu necesare. Totul se schimba.

Stand stramb si gandind drept, ai putea spune ca te nasti din nou. La ce ai fost inainte nu mai poti reveni. Singura directie e inainte, invesmantat in noile tale obiceiuri si credinte. Ca si pana acum, speranta moare ultima. Speranta de a intalni si alti oameni care vorbesc aceeasi limba cu tine. Oricat de autosuficient ai fi, cea mai mare frica cu care te lupti tu, si restul omenirii de altfel este frica de a ramane singur.

Stand si mai stramb (deja imi imaginez un triplu axel cu dublu surub si aterizare in maini) si gandind tot drept (szic eu), frica de a ramane singur este de fapt frica de a ramane fara cineva ca tine alaturi. Cineva cu care sa poti schimba 2 cuvinte cu placere, fara complezente si obligatii socio-morale. E frica de a ramane fara prieteni.

Cred ca undeva, a nivel inconstient, realizam ca prietenia este fundamentul oricarei relatii, in special a celei de cuplu. Si totusi, intr-un mod stupid, marea majoritate nu cauta sa isi transforme iubitul sau iubita si in prieten/prietena.  Si asa se ajunge ca dupa ani sau zeci de ani de relatie cu cineva sa te trezesti in fata unui crunt adevar: de fapt nu iti face nici o placere sa stai langa acel om. Ai rezistat de-a lungul anilor "fortat" de circumstante atenuante in spatele carora te-ai ascuns.

Nu ar fi mai simplu daca am cultiva mai mult ideea si comportamentul de prietenie in orice relatie de cuplu pe care o avem? Parerea mea e ca ar reduce drastic certurile stupide, geloziile, cuvintele pline de venin si toate celelalte minuni pe care ni le facem unii celorlalti cand suntem intr-o "relatie de cuplu". Nu am trai oare cu totii mai armonios daca am transforma "relatia de cuplu" in "relatia de prietenie"? Friends with benefits dar si cu respectul si grija reciproca pe care o implica o prietenie adevarata. Sunt sigura ca ne-am face unii altora mult mai putine mizerii daca am cauta inainte prietenia si apoi orice altceva? Cu siguranta numarul casatoriilor ar scadea :)) nu ar mai fi nevoia de acea siguranta legala si sociala care sa iti dea falsa impresie ca detii un titlu de proprietate asupra celeilalte persoane.

Ma buseste rasul isteric. Planeta asta nu ar trebui sa fie numita Pamant. Ar trebui sa fie numita planeta Anapoda. Activitate principala: sa te scarpini cu mana stanga cand te mananca pe partea dreapta si apoi sa te plangi de cat de greu e sa faci asta.

E ca si cum vezi lumea printr-o oglinda. Totul apare invers. Oglinzi suprapuse. Prima e Iluzia. Sub ea, Adevarul. Sparge-o pe prima si lumea care ti se va dezvalui va fi cum nici ti-ai imaginat vreodata.

joaca "de-a cine suntem astazi"

Si pentru ca unele conversatii sau unele texte ma provoaca la a rumega intens informatia transmisa, tema momentului e zodiacul. Mi se pare cel putin fascinant sa imi dau seama ca suntem intr-adevar toate zodiile. Combinari de n luate cate k la infinit. Toate posibilitatile. Harta iti indica doar la ce te-ai pricepe tu mai bine, cu cine te-ai potrivi mai armonios, care sunt potentialele capcane si comori. In rest...freestyle.

Magia apare cand incepi sa jonglezi cu toate tipologiile umane personificate de fiecare zodie in parte. In functie de ce dicteaza momentul si nevoile sale, te metamorfozezi in berbec, scorpion, fecioara, balanta...orice e nevoie. Dupa ce ai ajuns sa intelegi fiecare vestimentatie disponibila tie, duci jocul mai departe si incepi sa le reamintesti si celor din jur ca, in interiorul lor, locuiesc tot atat de multe, variate si colorate personaje.

Consider o arta capacitatea de a trezi in celalt calitatile partenerului perfect. Atunci nu s-ar mai numi ca ne ascundem in spatele mastilor. Ne-am reinventa in fiecare clipa unii prin ceilalti. Ce armonois am iubi asa. Eliberati de frica de a fi noi insine, am descoperi ca suntem toate personajele si toate personalitatile. Ca suntem tot ce ne permitem sa fim. Si abia atunci am incepe sa ne folosim creativitatea in a explora infinitele posibilitati ale lui "a fi". Ce armonois am curge unii pe langa ceilalti, o miscare continua, lina, perfect sincronizata.

Ce zodie ai nevoie sa fii astazi?

din cronicile imaginatiei mele

Si pentru ca noaptea este un sfetnic bun si un foarte bun calmant, am reusit sa ma impac cu dorul de casa si chiar sa inteleg care era adevarata provenienta. Intr-adevar, se trage din nemultumirea si chiar frustrarea de a nu avea in planul fizic, langa mine efectiv persoana care imi ocupa gandurile indecent de mult. Cand nu ai ce iti doresti langa tine, dai fuguta repede in lumea imaginatiei si incepi sa crosetezi toate povestile, intamplarile si dialogurile pe care ti-ai dori sa le ai. Si ajunge sa iti placa mult mai mult sa pierzi vremea pe acolo.

Mergand pe ideea ca "unde ti-e mintea, acolo iti e si energia", pompez la energie in tine, dragule, de cred ca ai putea urca Everestul in slapii de plaja :)) Sunt constienta de asta si mi-o si asum. E energie data cu drag, sper sa iti fie de folos in orice iti doresti sa faci. Sper, mai presus de toate sa te ajute sa iti gasesti acea persoana pe care stiu ca o astepti si o cauti.

Sa ti se intample tie tot ce imi doresc eu pentru mine. Si crede-ma, printre toate gandurile shuie si intortochiate e unul central. Imi doresc fericire si tihna, in orice forma sau maniera ar veni asta. Iti doresc sa gasesti aceleasi lucruri, chiar mai mult. Imi doresc sa ai puterea de decizie atunci cand va fi necesar.

Dragostea aia la care se viseaza de obicei vine cu un bagaj impresionant de lectii si incoerente. E de obicei tot Raiul la care ai visat si tot Iadul pe care ai sperat sa nu il intalnesti vreodata si inca cateva pachete bonus. Ma rog sa ai puterea sa decizi sa lupti pentru ceea ce simti. Lupta cu frica de a pierde totul! Lupta cu furia pe care ti-o va genera sentimentul de lipsa totala de control. Lupta cu partea din tine care va cere armonie si echilibru. Dragostea pe care o astept, pe care o astepti are putine momente de echilibru. De obicei ala il obtii pe fuga intre doua momente, cand inchizi ochii pentru o clipa si multumesti pentru o zi atat de frumoasa cum nu ai mai avut de cand abia de-ti amintesti sau pentru acea fiinta superba care te priveste dimineata cu cei mai limpezi si cristalini ochi.

In imaginatia mea sa stii ca suntem bine. Radem foarte mult...cam tot timpul. Suntem fiecare liberi sa facem ce ne dorim fara sa ne fie frica ca celalat se va simti exclus sau tradat in vreun fel. In imaginatia mea suntem prieteni, cu tot ce inseamna de falpt o prietenie sincera.

Be relentless my dear friend. Never give up on what you feel.

cautand drumul spre casa

Caut, caut, caut.....drumul spre acasa. Intr-un fel, ma bucur ca nu ne putem inca citi gandurile unii celorlalti. As fi foarte rapid inchisa pentru schitzofrenie, personalitate multipla si ceva autism. Ceva lipseste intr-un mod izbitor...iluzia incepe sa ma deranjeze din ce in ce mai tare. Pe punctul de a deveni total antisociala, incerc sa imi pastrez o urma de coerenta si sa inteleg macar ce mi se intampla. Nu ma mai identfic cu modul in care societatea din zilele noastre functioneaza. Peste 90% din evenimentele la care sunt martora ma fac sa ma intreb ce Dumnezeu caut eu aici? Toata frustrarea asta si toata nevoia mea de a intelege ma fac sa imi fie dor de "acasa". Si e infernal de greu si de dureros sa iti fie dor de casa stiind ca acea "acasa" nu este pe Pamantul asta...sau nu este in timpul asta.

Am incercat sa intorc senzatia asta pe toate fetele si sa o privesc din toate unghiurile. Rasunsul este acelasi. Exista un pod intre aici si acolo dar nu il vad. L-am pierdut la un momentdat si am ramas prinsa aici. In lipsa de altceva, am invatat sa denumesc si acest loc "un camin". E posibil ca problema sa fie la mine. Psihologic vorbind, s-ar numi ca nu sunt multumita de viata pe care o duc si atunci evadez in lumi ireale si fantasmagorice din incapacitatea de a ma descurca cu ce vad, aud, simt, nu simt, etc. 

Mi s-a spus ca nu vad bine pentru ca e ceva la lumea asta pe cre refuz sa il vad si atunci mi-am indus singura miopia. Foarte posibil...intotdeauna m-am confruntat cu o oarecare dificultate in a ma identifica cu locul si timpul in care ma aflu. Problema mea cea mai mare este cu ce se intampla in jurul meu....e ceva teribil de in ne-regula cu totul. Lipseste esenta, lipseste adervarul. Ne uitam zilnic unii in ochii celorlalti se ne spunem franturi de adevaruri, in cel mai bun caz. Facem gesturi pe care nu ne dorim cu adevarat sa le facem, ne ascundem in spatele unor costume si personaje mai mult sau mai putin teatrale... La sfarsitul zilei, imagineaza-ti un pat, pe care o persoana se aseaza sa doarma, si, pe jos, la piciorul patului isi lasa, strat dupa strat toate mastile si armurile...machiaj de clovn sau de diva, haine de paiata, platose si lanturi, venin in sticlute mici si ascunse intre faldurile costumului. 

Meniul zilnic: paine si circ toate in decorul unui mall imens. No wonder I feel like escaping, who wouldn't?! Te opresti in mijlocul strazii si pentru o secunda, vezi toate armurile invizibile purtate de trecatori...un pechinez imbracat in bull dog, o copila speriata imbrcata in adolescenta fioroasa, o femeie mancata de propria singuratate ce pozeaza in diva irezistibila, un barbat de o agresivitate ucigatoare imbracat in profesor docil si bland. Si asa incepi sa te retragi, pas cu pas, in spre...in spre ce? In spre natura, in spre locuri cat mai izolate, iti triezi toti prietenii si ramai cu proverbiala numaratoare pe degetele de la o mana, iti schimbi slujba, iti schimbi alimentatia, iti schimbi tot... De ce? Nu as sti foarte sigur sa raspund la intrebarea asta. Pentru ca ti-a ajuns. Pentru ca undeva, in interiorul tau stii sigur, fara nevoie de dovezi, ca lucrurile nu ar trebui sa fie asa, pentru ca vrei ca viata ta sa fie mai mult de atat. 

In momente ca asta ajung sa inteleg pustnicii. Intr-o lume ideala, m-as retrage undeva pe malul oceanului, intr-o casuta mica din stuf si as trai din ce imi ofera pamantul. As fugi de tot si toate si m-as inconjura de oameni care stiu sa rada si sa se bucure de ce le ofera pamantul. As dansa noaptea pe plaja, in picioarele goale, as face baie goala si as avea ca si animal de companie o iguana pe nume Lenutza. Sau Georgel. Si atat. Intotdeauna am simtit nevoia sa fug, undeva departe. Cel mai bine ma simt pe drum. Marea parte a timpului in mine e o fiinta care permanent ma trage inapoi din pragul usii.

Nu iti trebuie 3 facultati ca sa citesti printre randurile astea. Sunt zile bune si zile mai putin bune. Fara vreun motiv coerent, astazi e o zi mai...altfel. Astazi imi e dor de casa. Astazi nu ma simt in concordanta cu realitatea care vajaie acolo, afara. Ma uit pe geam, o vad, o aud, e acolo dar in acelasi timp...nu este. Cu fiecare clipire astept sa ma trezesc. Stiu sigur ca in seara asta, inainte sa adorm, am sa ma rog ca visul sa ma poarte spre un taram cu care sa ma pot identifica in sfarsit. 

Sunt un om straniu. Obisnuita sa ma cameleonizez in orice cere situatia, m-am indepartat de cine sunt eu de fapt. Drumul inapoi spre tine e cel mai anevoios cu putinta. Nu ne dam seama ca, in incercarea de a-i impaca pe ceilalti ajungem sa nu ne impacam pe noi insine. Cand toaaaata lumea din jurul tau e bine si, mai presus de asta, si tu esti bine, crede-ma, ceva a mers teribil de gresit. Poate ca nu iti dai inca seama. Scormoneste putin si ai sa vezi ca nu e tocmai cum ai crezut. Nu poti sa-i impaci pe toti, si in acelasi timp si pe tine. Acum putina vreme am incetat sa imi mai doresc sa fac sa fie bine pentru toata lumea. E contra-productiv si nociv pentru sinele meu. 

Cuvinte non-sens...incerc sa le scot pe toate din mine, sa las loc pentru tihna si multumire. Cand mi se face dor de casa e clar ca am adunat prea multe balarii si trebuie sa dau empty recycle bin. 

Recunosc....

Recunosc...

Recunosc ca imi e o frica teribila sa nu raman singura in viata asta, uitata de timp si lume intr-o casa cu pisici.

Recunosc ca imi pasa prea mult despre ce gandeste lumea despre mine, despre cat de mult respect, frica sau admiratie reusesc sa insuflu in semenii mei.

Recunosc ca imi e frica ca nu am sa reusesc sa arat nimanui pasiunea pe care o simt clocotind in mine, torente de flacari si scantei.

Recunosc ca imi e frica ca nu voi apuca sa imi marturisesc iubirea, de teama sa nu fiu respinsa.

Recunosc ca imi e frica sa nu ajung sa am doar o colectie inestimabila de relatii esuate, toate urmand acelasi pattern obsesiv de "ea care il iubeste pe el care o iubeste pe o alta ea care il iubeste pe un alt el...".

Recunosc ca iubesc solitudinea si libertatea. Nu suport genul de oameni care se agata de tine si te storc de orice energie vitala. Admir persoanele independente. In acelasi timp, sunt zile in care singuratatea imi este o povara incredibil de greu de suportat.

Recunosc ca am o minte atat de anapoda incat de multe ori nici eu nu ma inteleg pe mine. De obicei atrag minti la fel de anapoda ca ale mele si apoi ma intreb de ce viata mea seamana izbitor de mult cu o telenovela.

Recunosc ca nu mai inteleg lumea in care traiesc. Inca nu am ajuns in punctul in care sa nu mai judec oamenii din jurul meu. In momentul de fata, mare parte a taboului uman si social ma sidereaza, ma dezgusta si ma doare.

Recunosc ca ma dezamagesc adolescentii din zilele noastre, cu toata incapacitatea lor de a isi da seama ca pot mult mai mult decat droguri, baut pana la un pas de coma alcoolica si scris semi-analfabet pe messenger.

Recunosc ca nu mai inteleg modul in care lumea face sex. Oameni buni, sunt eu singura care simte ca lipseste ceva din toata treaba asta? Ce s-a intamplat cu senzualitatea, cu transferul subtil de energie, senzatii, atingeri, priviri? Ce s-a intamplat cu tot ce conteaza de fapt in actul divin de a te iubi cu cineva?

Recunosc ca lipsa acestor transferuri subtile ma face sa nu mai am chef de vreo manifestare in sensul asta. Sex mecanic, robotic, intr-o cursa catre orgasm...nu merci, mai bine ma lipsesc...

Recunosc ca nu mi-am dat jos toate mastile in fata nimanui. Cred ca inca astept acea persoana care sa ma faca sa imi doresc sa fac asta. Recunosc ca inca nu am acceptat pe deplin ideea ca nu trebuie sa fac asta de dragul cuiva ci numai de dragul meu.

Recunosc ca lupta cea mai mare o dau pe taramul sinceritatii. Sa zic ce simt fara sa imi mai doresc sa impac pe toata lumea cu pretul linistei mele interioare.

Recunosc ca, Slava Domnului in mine inca zace o capacitate imensa de a lupta cu toate fricile mele. Asta e singura lupta reala pe care fiecare din noi o poarta.

Recunosc ca nu am sa renunt niciodata sa lupt sa fiu un om mai bun decat am fost ieri.

Recunosc ca nu am sa renunt niciodata sa iubesc. Iubesc sa iubesc si oricat de multe probleme imi genereaza asta de obicei, e prea frumos ca sa renunt.

Recunosc ca nu am sa renunt niciodata.

Recunosc ca iubesc sa comunic in franturi de cuvinte cu zeci de intelesuri. Orice e servit pe tava din prima ma plictiseste teribil.

Recunosc ca m-am ascuns intr-un turn de fildes si de cele mai multe ori astept sa fiu salvata de legendarul Fat Frumos pe calul sau alb. Ce vise dubioase avem cateodata. Cu totii simtim undeva, adanc, nevoia de a fi observati, salvati, iubiti, ascultati.

Recunosc ca imi e dor de zambetul cu care adormi cand esti indragostit.

Recunosc ca relatiile sunt punctul meu slab. Oare am stiut vreodata cum sa fiu cu cineva si in acelasi timp sa raman si cu mine, fara sa ma pierd in esenta celuilalt?

Recunosc ca dorinta de a impaca si capra si varza m-a aruncat in cele mai neplacute situatii in care m-am sacrificat pe mine pe altarul altruismului. Ce ego subtil si pervers...

Recunosc ca imi vine sa urlu pana se cutremura tot Pamantul. Am strans atat de multe in mine incat nu mai am loc sa respir.

Recunosc ca sunt ipocrita cand spun ca nu mai vreau nimic de la tine, ca m-am saturat de aceeasi telenovela si confuzie masculina generalizata. De fapt te vreau la fel de tare doar ca mi-am ingropat dorintele un pic mai adanc.

Recunosc ca nu mai ma intereseaza prea tare cine citeste asta. Recunosc ca mi-ar placea sa citesti asta, acel tu pe care mi-l amintesc din vise, din imaginatie, din viitor, din trecut. Cumva am senzatia ca te vei identifica cu ce e asternut aici si asa vei fi un pas mai aproape de mine.

Note to Humanity via Note to Self

Anger, frustration, sadness, some more anger and some more frustration....I feel a headache settling in. Note to Humanity via Note to Self:

Stop with the bullshit! Stop with the stupid emotional blackmail. Stop fishing for attention and affection. Stop asking to be loved and appreciated and invited in. What the fuck is this? Vampireland? We need to be invited in?! Love yourself first and foremost! No one else will love you first. All other types of love come second to that and as a consequence of that! Stop with the bloody ego fights and pissing contests. Stop wallowing in your own self pity. Got a problem? Fix it! If you can't fix it, get over it! If you can't get over it and you can't fix it....well, why don't you just kill yourself or GET OVER IT!

Life is a gift it is not a given right! Us, humans, we are wonderful creatures blessed with all that creation has best and day by day we choose to drag all of those gifts into the gutter just so we can have something to complain about at the end of the day and hopefully get some attention and affection for that. God knows what we would do without our complaints and sorrows. How will we feed our hungry egos then?! Without this feeding on other people's energy and the "Oh, you poor thing" type of comments we would be in serious danger of being ourselves. Our real selves. And ohhhh, the enormous fear that unleashes. Maybe it's because we haven't even begun to scratch the surface of who we really really are... We're the most stubborn creature there is....We have this horrible tendency of nailing people to crosses when they come and tell us that we are indeed wonderful, and divine. Truly admitting to ourselves that we are divine would implicitly mean we need to also start acting accordingly. Then all, the goblins inside would go mad as a hatter at the idea that they would no longer need their pains and aches and victimizations that they used to draw power from others...

The real power is the power to be yourself and to love every bit and ounce of who you are. And to know that you are indeed beautiful and indeed loved and worthy of all the things life can throw at you. We are fucking awesome creatures and yet we spend each day convincing ourselves of the exact opposite. Now, how stupid is that?!

To you, whomever you are, reading these words, I tell you: You are a beautiful divine creature and I love you. Now start acting accordingly!

esti cea mai frumoasa plasmuire a imaginatiei mele

 M-am deghizat in hainele indiferentei si nici pe alea nu stiu sa le port prea bine. Raze orbitoare de lumina tasnesc printre crapaturile tesaturilor de fiecare data cand iti intalnesc privirea. Imi pare stupid sa trebuiasca sa port astfel de vesminte, gri, terne, cand in mine arzi cu sclipiri orbitoare. Imi pare stupid sa simt din nou si din nou la fel si sa imi port acest vesmant-ascunzis din nou si din nou. Ma frustreaza senzatia de slabiciune pe care mi-o da prezenta ta. Dulce vulnerabilitate, sete de abandon. Ma frustreaza nevoia de a cantari in balanta argumente pro si contra. Ma frustreaza nevoia de a da timpului timp sa curga, eu purtand o cutie a pandorei in brate. Ma frustreaza cel mai tare ca totul paleste in comparatie cu tine. Nu ma pot multumi cu substitute pentru broderia perfecta de imagini pe care le trimiti.

Te-am tesut cu firele colorate ale imaginatiei mele. Acolo te misti liber, acolo ma misc liber langa tine. Acolo totul e liber. Acolo iti pot vorbi despre tot ce sunt si tot ce inca nu imi amintesc ca sunt. Acolo imi poti desena povestile tale. Acolo e taramul timpului ce va fi trecut si va fi adus momente la care doar visez. Lipsita de coerenta, as vrea sa iti pot marturisi ca esti cel mai frumos vis de pana acum.

 Fiecare din noi merge printr-un desert singuratic in cautarea unei oaze... Cu zambetul pe fata, speranta in suflet si lacrimile in ochi.....sperand ca lumea va vedea doar zambetul dar rugandu-ne ca cineva ne va gusta lacrimile intr-un sarut. Cu totii mergem in aceleasi deserturi, razand si plangand in acelasi timp si sperand ca urmatoarea persoana va fi piesa de puzzle care se va potrivi.

Eu visez la tine, tu visezi la...cine stie cine...cu totii visam imbratisari cu himere de foc.  Imi astern vesmintele terne langa pat. Ma pregatesc sa pasesc in lumea viselor, acolo unde te gasesc mereu si te pot privi in ochi si iti pot spune: esti cea mai frumoasa plasmuire a imaginatiei mele.

aleg, deci sunt

cum iti manifesti capacitatea de a face alegeri? alegi sa experimentezi ceva si astfel iti modelezii viitorul si, deci, prezentul? sau viata e ceva ce ti se intampla si alegerile tale sunt luate in consecinta la aceste intamplari?

cred ca am inteles notiunea de liber arbitru putin pe dos. viata ajunge sa te traiasca in loc sa o traiesti tu pe ea in momentul in care iti manifesti liberul arbitru strict ca pe o consecinta a evenimentelor care iti apar in viata. alegerile pe care le faci iti modeleaza realitatea. daca noi alegem doar ca o consecinta a ce ni se intampla atunci cum ne putem oare astepta la o viata in care visele ni se indeplinesc? suntem intr-adevar arhitectul unic al vietii noastre si unealta cu care cioplim aceasta realitate in acel ceva pe care il consideram dezirabil este acest liber arbitru. dar daca arhitectul doarme si uita ca el insusi trebuie sa traseze pe foaie planul pentru cladire?


cere si ti se va da e explicat foarte clar de vreo 2000 de ani. tot secretul e vizualizarea. vizualizeaza ce iti doresti sa experimentezi si arunca aceasta imagine inaintea ta. acesta este modul prin care poti crea realitatea constient. aceasta este puterea liberului arbitru. capacitatea lui de a genera realitati.

i choose therefor i am. noi cu adevarat primim tot ce ne dorim. numai ca am uitat sa fim atenti la ce ne dorim.
ne-am umplut mintea cu ganduri de genul oare sosetele mi se asorteaza cu palaria? ce or zice colegii mei despre mine? oare lumea ma respecta? oare ma iubeste? uitand ca noi aruncam efectiv inaintea noastra imaginile generate de raspunsurile pe care ni le dam la aceste intrebari. apoi ne asezam si plangem ca ne-am taiat in cioburile imaginilor pe care le-am aruncat in fata.

presaram constant imagini in fata noastra si apoi calcam pe ele. majoritatea ne taie talpile pentru ca in timp ce paseam am uitat sa generam imagini dezirabile. e foarte usor sa iti pierzi increderea in tine in momentul in care uiti ca tu esti creatorul suprem al realitatii tale prin imaginile pe care le imaginezi si astfel le creezi. e foarte usor sa iti arunci in cale atat de multe cioburi incat sa nu iti mai poti aminti cum arata un gand optimist. si ce ma sperie cel mai tare este ca ne facem asta cu mana noastra. ce ma inspaimanta e ca acest adevar e atat de brutal incat lumea care citeste nici nu ia in calcul asta. ca o amintire traumatizanta, pe care creierul o refuza si o acopera cu amnezie. responsabilitatea pentru absolut tot ce ni se intampla e o povara atat de grea incat nu ne permitem sa ne-o asumam. am vazut oameni care fara durerea lor fizica sau emotionala nu mai stiu cine sunt. acuza o pierdere a identitatii si, de frica de a nu mai sti ce reprezinta si de a nu se mai hrani cu mila sau compatimirea celor din jur, nu pot renunta la durere si la automutilare. e un fel de dulce depravare in rolul de victima.

adevarul responsabilizeaza. in momentul in care iti dai seama ca esti total si unic responsabil pentru evenimentele din viata ta nu prea te mai poti ascunde sub masca victimei. ma refer la jocul de-a v-ati ascunselea cu tine. tu in sinea ta vei sti ca nu e nimeni altcineva responsabil in afara de tine. cat de capabili suntem de a ne asuma asta? cat de capabili suntem de a ne asuma faptul ca ni s-a furat masina? sau ne-a parasit iubitul/iubita? sau am avut un accident? sau suntem bolnavi, pe moarte?

pana nu ne dezvoltam capacitatea de a alege constient, de a ne asuma responsabilitatea pentru ce am ales, nu putem spune ca ne traim viata ci doar ca ea ne traieste pe noi.

a doua ca importanta dupa intelegerea reala a ceea ce este liberul arbirtu e notiunea de imaginatie. liberul arbitru este parghia cu care proiectam in fata imaginea care genereaza realitatea. Imaginatia este cea care modeleaza acea imagine. Oamenilor le e frica sa isi mai imagineze lucruri frumoase. Am observat pe propria-mi piele cum imi e mult mai usor sa imi imaginez o situatie conflictuala cu cineva decat imi este sa imi imaginez o existenta frumoasa cu cel de care sunt indragostita. E un fel de frica de genul "si daca nu se intampla asa? daca nu o sa mearga? daca el/ea nu simte la fel? lasa, mai bine nu ma apuc sa crosetez imagini idilice ca dupa aia sa fiu dezamagit/a ca nu s-a intamplat asa...viata e grea domle', tre sa fim realisti". Ce realitate vrem sa fim? Realitatea imaginii pe care ne e frica sa o tesem? sau realitatea imaginilor pline de conflict in care taiem si spanzuram pe cei care ne-au adus neplaceri din dorinta egoului de a fi mereu triumfator, indiferent de costuri.

daca stau si ma gandesc de cate ori am ucis in imaginatia mea, ma mir ca am o viata asa de minunata :)) cream ziua de maine prin ceea ce gandim, prin ceea ce simtim. deznadejdea nu aduce decat acel eveniment care sa ne reconfirme deznadejdea.

imi promit mie ca de acum sa nu imi mai fie frica sa imi imaginez tot ceea ce imi doresc mai tare. imi promit mie sa nu imi mai fie frica sa imi imaginez constant fericirea si bucuria. in fond si la urma urmei "fericire" si "bucurie" sunt acele lucruri pe care eu le denumesc astfel. "Si a pus Adam nume tuturor dobitoacelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor pamantului". Ma buseste tot rasul cand imi dau seama de fapt la ce se refera unele pasaje din biblie. 

in silence we speak

There is a constant chatter around us. Everything speaks out to us, telling stories about themselves. But most of this chatter is like white noise on the background of the words we speak out loud. The universe seldom speaks to us in words. It uses a wordless language made out of images entwined with emotions. I suspect this to be the only real language we are tuned to naturally. Since this is something ranging from the subtle to the barely perceivable we have invented words for things in the attempt to confirm that what we are sensing is true or accurate.

But then we have taken these newly formed constructions called words to a level where there is no longer a match between what we feel and what we convey. We all started running around looking for confirmations about what our senses reported, clinging to spoken affirmations and promises, forgetting about the wordless experiences.

Our internal engines are tuned to wordless experiences. It is what drives us to constantly seek more and deeper and further. There is more to everything then meets the eye. There is more to what a person has to say then words can explain. As this becomes more clear to me, I start shifting inwards, fine tuning my senses to this hidden language of sights and glances and movements as this new puzzle unfolds before my eyes. It is through this new wordless lens that I can admire the truth about a person.

From the simple act of breathing to the very intricate way one moves, one can observe an unspoken language. It cannot be translated. It is a dance that can only be admired and understood beyond words. I am not silent nor solitary. A thousand stories and images are born inside me with each interaction, bouncing from my consciousness like light bounces from a surface. That is my language.



"There are no words in this language, only a moving, dancing adaptation to a moving, dancing universe. You can only speak the language, not translate it. To know the meaning you have to go through the experience and even then the meaning changes before your eyes"(Heretics of Dune)

metamorphosis

viata e o betie de sunete si priviri si atingeri. o aurora boreala de senzatii intr-un univers plin de surprize. cream si apoi uitam numai pentru a ne surprinde pe noi insine in fiecare secunda. totul e muzica. totul e dans. totul e curgere. totul e totul. dancing till the end of death in an universe filled with surprises, that is what I wish for. hai sa fim seriosi, nimeni nu vrea sa stie viitorul mai mult decat o prezicere intr-o cana de cafea. toata lumea e aici pentru spectacol, pentru cocktailul de senzatii care si-ar pierde toata sclipirea daca s-ar cunoaste dinainte ingredientele.

incet si sigur ma transform...inca nu stiu in ce..un hibrid, un eretic, o shoparla pe o piatra la soare (preferabil si mult mai relaxant de altfel)... sunt multe culori intre atunci si acolo. ma rog sa am rabdarea sa le gust pe indelete pe toate. sa imi amintesc cum sa fiu si sa-i las si pe ceilalti sa fie. sa imi amintesc cum sa imi redau libertatea pentru a-i putea elibera si pe ceilalti. ce usor priponim langa noi ce iubim si ce usor lasam sa curga pe langa noi ceea ce nu ne place. lumea asta e shuie rau cateodata si de cele mai multe ori am senzatia ca suntem condusi de Murphy si toata lumea pur si simplu, fie a dezvoltat un umor britanic cu privire la situatie, fie inca mai are iluzia ca poate face altceva decat sit back and enjoy the show. Sitting back does not imply standing still. E aceeasi situatie paradoxala ca cea de mai sus. Sitting back and enjoying the show implies a degree of detatchment and patience and ultimately love for the self and others that it becomes a seldom acquired state...

What do you want to be when you grow up?
I want to be happy.

fire

Fire....totul este o impanzire de fire, o tapiterie gigantica printre care ne aflam noi, ursitorii, creand si recreand materialul in fiecare clipa. In toata aceasta urzeala minunata la care luam parte, suntem doar observtori. Din noi izvorasc in fiecare clipa fire colorate si se indreapta in spre lume, in spre tot. Firele acestea nu trebuiesc nici trase, nici impinse. Ele trebuie doar urmate, catre orice punct ne-ar duce ele. Orice abatere de la simplul act de a urma firul destrama materialul, creaza gauri, rupturi, uneori imposibil de reparat. Atele nu trebuiesc nici impinse, nici trase. Ele trebuiesc doar urmate. De aceea...chiar nu trebuie sa facem nimic. NU am venit aici cu nici un scop maret, nici o misiune de indeplinit, in afara aceleia de a urma firele si de a ne bucura de orice clipa a acestui drum, de la un fir la celalalt, in infinita urzeala a Cosmosului.

wordless dance

There is a wordless world we walk through every day. Entwined with all of society's habits and commandments of speech and behaviour lays another type of communication. One that does not permit hiding places or masks. It is the silent language of emotions and glances and smiles and gestures. Behind a smile there is a story that could fill a thousand pages and still not be able to fit in all the details and nuances. Behind a stare there is an even larger and more complex story. No word in any human spoken or written language could ever reproduce that picture with enough clarity.

It is in this wordless universe that we truly communicate. The tonality of the voice, the real word behind the spoken one, the gesture of a hand... For what our heart holds is not words, it is emotions. The encounter with another human is like a dance. It can be passionate and uplifting or it can have a flawless technique but an empty core. As if things weren't difficult or challenging enough, one must view the connection with another like a dance where you move for the love of dancing, not the person you are dancing with. First love the dance itself, then love the one you are doing this with.

We so often tend to mix up this order... Whenever we do, we stop dancing. We stand still in the middle of the dance floor waiting for that particular partner, not allowing ourselves to just keep on dancing and enjoying the happiness that brings us. Whenever we stop dancing we get stuck within. We get sad, we get melancholic, frustrated. We feel abandoned and angry and lost. But we fail to see that we are still in the middle of the dance floor and the music is still playing. All we have to do is start dancing again.

Enjoy the music, dance all the days of your life to whatever rhythm lies within you. Find another in which the same rhythm plays and start dancing together, loving the dance first and each other second. Life has tough me, in a not so gentle way and over many many years that this is the only order of events accepted. Put them the other way around and you lose. You get stuck, deaf to the music, blind to the people around, unable to feel the same rhythm beating inside another.... Don't be deaf, love.

indigestie de vise

Sa imi explice cineva care sunt legitatile care guverneaza visele... Inteleg teoria psihologica, inteleg si pot sa deduc logic marea parte a imaginilor generate de mintea si subconstientul meu dar leit motif-ul se repeta pana si aici....ceva lipseste din ce inteleg eu. Ceva e peste capacitatea mea de a intelege, deduce, procesa...

Lumea din vis... Mereu aceeasi. Obsesiv de aceeasi. Obositor de aceeasi. Ce e mult strica! Zau! Gata, altceva, stop joc, piua, orice. Macar acolo sa fie altceva. Mintea mea intra intr-un prea mare conflict cu restul sinelor mele. Doamna Minte, Domnul Subconstient, va rog, un brainstorming, ceva, poate poate ne deblocam din proiect. Hai sa alegem alt curs de frecventat noaptea. Gata! Hai sa luam o vacanta de primavara si sa ne plimbam si pe altundeva... Am obosit si m-am plictisit de acelasi cadru in fiecare noapte. Bine, bine, aceeasi Marie...da mai schimbati-i domle' palaria aia ca deja imi ies din minti. Nu se poate trai asa. De odihna nici nu mai incape vorba. Si nu de alta, dar am treaba maine....places to go, things to do...important things....Va rog mult, Doamna Minte si Domnul Subconstient, schimbati naibilii menilu ala ca deja fac indigestie...

Ce faci cand somnul nu mai odihneste si mancarea nu mai hraneste? Cat de tare se schimba lumea asta...E uimitor! Vechile traditii, demult uitate isi striga drepturile din strafundurile celulei. In memoria ancestrala e scris cu litere de lumina modelul sanatos si, fie ca ne convine, fie ca nu, suntem trasi inapoi spre acel mod de viata. Haos...mancam haos, visam haos, respiram haos, celulele noastre tipa de atat haos si isi cer dreptul la liniste si la o functionare coerenta. Mancam haotic, respiram haotic, iubim haotic, vorbim haotic....si ne asteptam ca ceva mai putin haotic sa iasa din asta? Oamenii si asteptarile lor stupide!

Ca tot suntem in post...de ce nu tinem un post de la asteptari? De ce nu tinem un post de la haos? Si nu, haosul asta nu acel "minus" pe care trebuie sa ni-l dam.... Nu, nu. Haosul ar fi minusul daca am avea si ceva care nu e haotic in noi ca sa echilibreze balanta. In modul in care ne hranim, iubim, vorbim, respiram..traim in momentul de fata, ar trebui sa ne preocupe cum sa ne dam plusul, nu minusul. Minusul il vehiculam in fiecare zi pe gura.

Nu suntem sfinti inca. Stiu asta prea bine. Dar pe palierul meu de non sfintenie opereaza momentan alte legi. Palierul meu de non sfintenie e in pragul indigestiei. Palierul meu de asa zisa non sfintenie are nevoie de singuratate, are nevoie de discutii abjecte si semi-spiritualo-filozofice, are nevoie de un zambet inainte de a-mi adormi trupul fizic (slava Domnului ca asta am intrinsec....)

Echilibristica pe un fir de par....jos e Spitalul de Nebuni numit <Prapastia>....echilibristica intre viteza de evolutie sau involutie sociala si gradul de intelegere si acceptare al celor apropiati.... Tii pasul cu ei? Mergi inainte? Te opresti si explici, ajuti? Arzi etape pentru a-i ajunge pe cei din fata? Care e reteta castigatoare? Echilibristica intre schitzofrenie si viata.

E 2 dimineata si ultimul lucru pe care vreau sa il fac e sa adorm...

temporary state of sanity

Simt ca daca nu sriu acum ceva am sa ma imprastii in milioane de particule pe podeaua camerei mele. Nu stiu ce as avea de comunicat cu atata ardoare incat fraiele limbajului mai pot fi tinute doar cu o mare greutate... Toate transformarile astea prin care trece planeta noastra seamana foarte tare cu transformarile mele interioare. Programele mentale se grapa sub greutatea si impulsul luminii si al vietii traite parca mai viu si mai plin, oamenii din jur ma surprind in toate modurile mai putin cele asteptate sau estimate de mine, imi eies flacari si mici dracusori pe nas si imi vine sa scuip fierbinte peste tot calmul pe care il credeam instalat binisor la el acasa, in mine acasa... Probabil ca la mine acasa era o temperatura calduta si noile vremuri si circumstante cer  orice altceva in afara de caldut, caldicel si alte variatii pe tema jumatatilor de masura...

Nu mai inteleg nimic, totul pluteste intro deriva de-a dreptul enervanta. Pull yourself together woman! Incep sa nu mai inteleg manifestarile umane, incep sa imi doresc sa fug de ele, sa fug departe in mine...Am devenit oare prea sensibila? Dumnezeule sper ca nu... Cred ca e de fapt un cutremur in universul static al asteptarilor mele. Si cum nimic nu e lasat sa fie static in lumile pe care le ocupam, scoarta se crapa si iese la lumina....ce? intai focul si cenusa dorintelor de care tin prea tare cu dintii. Maine, cand va rasari soarele, in locul peste care focul a trecut se va vedea pamantul, umed si roditor...

Balarii....2 sacose jumate de balarii care curg din mine....Curgeti iubitele mele, iesiti din mine, inapoi in Matrice cu voi, las loc liber pentru alte senzatii. Delir stupid si atat de placut. Necesar de placut sau placut de necesar. Hai cu soarele, hai cu lumina, hai cu reinvierea, hai cu firele crude de iarba..O gradina a Edenului se pregateste sa rasara in inimile noastre. Pana atunci, gradinarii s-au apucat sa smulga buruienile si sa dea cu coasa...Si doamna care da cu coasa in buruieni nu mai are timp de stat la vrajeala caci vine primavara in noi. Asa ca smulsul fiecarei buruieni doare, caci a fost bagata adanc in pamant. Otravitor de adanc, adesea. Smulge tot, curata, pregateste pamant fertil in care sa creasca roditoare semintele lumii ce vine.

Nu radeti, caci vin sa va vestesc despre soarele ce va apune inainte de a rasari. Nu plangeti caci vin sa va vestesc despre lumea de lumina ce se naste in spatele pleoapei voastre. Iubiti! Orice s-ar intampla, iubiti, caci atunci, Creatorul si Creatia respira prin voi. Atunci se aude in inima formula magica ce deschide orice poarta si sparge orice lacat. A venit vremea dar timpul s-a sfarsit. Tot ce a fost creat in afara portilor inimii se va destrama pentru a lasa loc Creatiei sa respire si sa se bucure, si atat!

Nu ne mai bucuram de ce cream. Nu mai suntem costienti de ce cream sau macar ca exista o creatie proprie si personala cu care dam ochii in fiecare dimineata. Si timpul pentru asta s-a sfarsit. Timpul, ca element al creatiei mentale isi traieste ultimele clipe. The end of time as we know is in a very literal way. Daca timpul inceteaza sa existe, drumul de la gand la manifestarea lui devine instantaneu. In momentul ala, intrebarea care se pune este: Cine priveste din inima ta? Iubirea sau frica? Dualitatea nu mai e permisa. Trebuie fiecare sa aleaga. Dualitatea in care ne aflam alearga cu pasi grabiti spre echilibrarea celor doi poli. Aflati in echilibru, ei se contopesc intr-un intreg. Singurul intreg care va mai fi permis. Unimea despre care se tot vorbeste incepe, ca toate celelalte lucruri, din tine, din mine, din ea si el. Tindem catre 1. Un ochi deschis, un punct de izvorare a creatiei, un observator care se observa...

Beloved, It is time for you to make a choice

There's no point in writing about love if you don't practice it... If all that you do is preach about it then aren't you a hypocrite? Doesn't that fall into the rather painful side of personal hypocrisies? Yes, we are all flawed at some point. Still on the evolutionary scale, we don't have perfect manifestations of the perfection that we are.

But we are not beginners... Both of us find ourselves in an universe of a somewhat deeper understanding of the mechanisms that govern thoughts and emotions. I think this is what saddens me the most... Why can't you just love me and accept me for who I am? You don't know who I really am and nor do I know who you are. But, in the end, why is that all that important? Why is that a criteria by which one determines whether to love or not? Can't we just drop all hypocrisies and false scenarios of the mind and just love each other truthfully? Isn't that what it's all about?

Is loving sincerely all that hard that we stumble on aspects and details of other peoples' personal lives and personal decisions? Don't pry and prod in there my beloved... It is an aspect of my life that I would gladly tell you about were it the time for that.

What I give to you is sincere and from the heart. My soul smiles at the sight of you and I revel in your presence. I apologise if that is not enough for you... It is all I have, it is all I TRULY am. All the rest is smoke and mirrors. And masks...aaah, yes, the masks. Beloved, we all have them. We are all the masks as we are all the signs and stars and personae, bundled up in these lovely packages we call bodies.

I do love you, and I care not if you don't share my feelings on the matter. But please, for your own peace of mind, stop judging things you have no knowledge or understanding about. They are all part of the smoke and mirrors of the illusion. I see you as God and know you as God and love you as God. If you choose to know me and love me as a Human then so shall it be.... I made my choice, now it is time you make yours. What label shall I wear for you from now on, beloved friend?

suntem Dumnezei amnezici peste care ploua constant cu lumina

Linistea sufleteasca e ceva asemanator unei bijuterii obtinuta prin cea mai fina si complexa alchimie. Fire diafane, invizibile ii sustin forma, integritatea si stralucirea. Pana ce aceste reactii alchimice devin ceva autonom, trebuie sa fii constant atent la ce se intampla. Cel mai mic dezechilibru emotional schimba chimia reactiilor si aceasta minunata bijuterie incepe sa se destrame.

Ego, droguri, boala, frustrari, frica, fantome, pastile, demoni, drama, putere falsa.... Unde am uitat sa fim simpli?

Lumea freamata intr-un vacarm de "priveste-ma! sunt aici! ma sinucid!", "admira-mi puterea, nu vei ajunge niciodata ca mine si daca incerci, voi porni o cruciada impotriva ta", "o minune! nu, nu te cred! ma sfidezi!".... Sunetele cristaline emise de ingerii bucuriei si ai iubirii abia mai pot fi auzite. Si totusi cantecul lor razbate triumfator in ochii copilului care iti zambeste si danseaza, in mustatile pisicii care te mangaie de buna dimineata, in soarele care te imbratiseaza cand iesi din casa. Inca in dualitate, jumatate din mine plange pentru ororile lumii si jumatate rade pentru minunile cu care sunt binecuvantata in fiecare zi.

Neincetat, ne ajutam unii pe ceilalti sa ne reamintim Iubirea si Adevarul din noi. Dar, am cazut atat de departe in uitare incat ajutorul e deja in pragul actelor de resuscitare. Corpurile noastre sunt supuse zilnic la multiple socuri, de voltaje din ce in ce mai mari. Inima striga "Trezeste-te! Trezeste-ma!".

Dragii mei Dumnezei amnezici, nu va uitati cu ura in suflet la cel de langa voi care nu se comporta conform planurilor sau asteptarilor voastre. In iubirea infinita pe care o avem unii pentru altii, incercam cu disperare sa ne resuscitam unii pe ceilalti inapoi la Viata. Ne sacrificam, ne asumam roluri de calau, dusman, chirurg care cioparteste in loc sa vindece, hot, criminal. Aici este paradoxul: sacrificiul suprem din iubire infinita. Cand uitam sa cream constient lumea din jurul nostru, sufletele din celelalte planuri zboara repede in ajutorul nostru si isi asuma constant orice rol este necesar ca noi sa ne reamintim de unde am plecat.

Legea Absoluta ne poarta pe fiecare intr-un flux, intre experimentarea creatiei si reintoarcerea la Sursa. Scopul final este sa ne aducem aminte cum sa cream constient reaitatea din postrura de Creator, identificati complet in traire si simtire cu Primul Creator. Pana atunci, ploua cu licurici...milioane de ingeri care se arunca spre pamant pentru a ne sprijini in drumul inapoi spre Acasa.

trezeste-te suflet drag!

Ma dezintegrez si in acelasi timp sunt mai adunata ca nicidata. Sunt fulgul de zapada ce iti atinge fata, sunt vantul care biciue si adierea care mangaie, sunt caldura soarelui care imi inunda ochii, sunt ploaia care te mangaie pe drumul tau, sunt lumina felinarului in care iti sclipesc ochii, sunt iubirea care imi curge siroaie din inima si inunda spatiul. Sunt aici, scriind dar totusi sunt pretutindeni. Sunt fiecare atom si fiecare particula care imbraca viata..a mea, a ta, a lui, a ei, a tuturor.

Am incredere in tine. Stiu ca iti vei aminti. Daca nu de mine atunci de tine cu siguranta. Si cand se va intampla asta, ne vom intalni, "accidental".  Eu sunt tu si sunt aici sa iti spun ca te iubesc. Lumina se revarsa din inima mea in pamant si apoi pretutindeni in calea mea. Eu sunt tu si tu esti eu si aceasta lumina este aceeasi care iti calauzeste drumul si pasii spre casa. Am incredere in tine. Aminteste-ti cine esti. Esti minunat si magnific. Esti soare pe cerul sufletului tau, nu-ti mai ascunde privirea de tine. Am incredere in tine. Hai, adu-ti aminte, hai, deschide-ti sufletul, nu-ti mai fie frica de ce e acolo, nu-ti mai fie frica ca lumea nu va intelege. Nu-ti mai fie frica ca lumea nu te va iubi dupa aceea. Eu te iubesc si te accept si te inteleg si prin mine si cu mine, intreaga creatie te accepta, te iubeste si te intelege. Fa pasul, deschide ochii si iubeste-te si tu. Nu stii ca totul incepe cu tine si din tine? Restul sunt doar oglinzi. Deschide-ti ochii si iubeste-te!

Eu noaptea scriind si tu...numai tu stii pe unde iti porti pasii. Ma stradui sa imi aduc aminte cum e sa simt ca ma iubesc. Stiu ca atunci cand voi reusi asta, voi deschide ochii si te voi vedea. Vei fi venit deja pentru ca intre timp si tu te vei fi trezit. Simt ca imi esti prin preajma doar ca sunt prea somnoroasa, prea somnambula si prinsa in tactici de autoaparare incat sa ma vad..incat sa te vad...

Trezeste-te Lavinia! Esti aici? Esti acum? Am nevoie de mine. Am nevoie sa ma gasesc pentru ca stiu ca e singurul mod prin care am sa te pot gasi pe tine. Oare ma simti? Oare ma visezi? Oare ma intuiesti printre privirile trecatorilor? Esti treaz? Esti acum? Esti?

Ca un lup ridic narile spre cer si inspir cu toata fiinta. Oare daca vantul ti-ar purta mirosul pana la mine l-as recunoaste?

No more time. Simt ca rollercoasterul a pornit si in curand, fie ca suntem gata, fie ca nu, viata ne va arunca fata in fata cu fricile, cu dorintele, cu Sinele.

 Ma nasc a doua oara si vin sa va povestesc tuturor despre cel ce se naste in inimile voastre.

salata orientala sau...orientata

imi alearga mii de ganduri prin cap, se inghesuie, zburda, sclipesc, precum licuricii. De fapt cred ca sunt chiar licurici. Ca orice Luminita care se respecta, am capul plin de licurici. In spiritul extrovertirii si exhibitionisnului ideatico-sufletesc, tadadaaaaaa, acestia sunt licuricii care ma tranziteaza momentan:

- viata e absolut minunata. Viata mea e o binecuvantare, un cadou perfect pe care il deschid in fiecare zi si gasesc altceva inauntru. De fapt, e acelasi "ceva" ca si ieri, numai ca astazi aleg sa il privesc altfel si atunci, el devine altceva.

- exista o singura substanta in Universul asta. Nu stiu cum se numeste exact..Lumina, Iubire, Substanta Universala, Praf de Stele...e irelevant in final. Substanta aceea ia orice forma pe care i-o dam noi. La fel ca si lumina, poate fi o unda sau o particula, in functie de intentia obsevatorului. Forma incipienta, tranzitorie sau finala nu este nici buna nici rea. Ea doar este. Noi o incadram intr-o categorie.

- Atat timp cat incadram forma pe care o ia aceasta substanta intr-o categorie, atat timp cat o etichetam, ii proiectam un handicap, ne-lasand-o sa curga liber. Un bun exemplu este: Dumnezeu este un batranel in straie albe cu barba lunga care locuieste in cer. Si hop, nu il mai percepem ca locuind in noi ci ca pe ceva exterior noua, separat.

- Diferenta dintre noi si un somnambul e ca noi nu mergem cu mainile intinse inainte (asta nu e productia mea dar subscriu in totalitate). Cand mergi pe strada maine incearca sa te uiti la oamenii de langa tine si sa ii vezi asa. O mare de Dumnezei care dorm.

- Gandurile noastre creaza materie. La fel cum scria si Vanda, "Aici sunt gandurile dumneavoastra!"

- Ai atat de multe sanse cat iti oferi. Universul tot tasneste si izvoraste din tine. Niciodata invers. Cand starea ta interioara este una de exaltare, tot in jurul tau se muleaza acestiu sentiment. Inversul se aplica cu aceeasi coerenta si viteza. Este una din Legile Universului.

- Atat timp cat va exista un Om in acest Univers, acesta va putea fi recreat de El, caci in El se gaseste Totul. Eu si cu Tatal Una Sunt.

- Una dintre cele mai mari trepte de trecut mi se pare incoronarea Christului si asezarea lui pe tronul de lumina din inima mea. Adanca-i Doamne prapastia ce am sapat-o intre mine si mine.

- Respira! Viata ta e o respiratie Divina. Respira! Femininul si Masculinul se imbratiseaza si devin o coloana ce naste Copilul. Ida si Pingala se imbratiseaza in actul suprem de iubire, dau nastere la Sushuma si Dumnezeu respira Iubire.

- Lasati copiii sa vina la Mine. Cand a fost ultima data cand ti-ai amintit sa fii copil? Atat de repede vrem sa ne facem mari..atat de putin utila ne este aceasta "devenire". Dar fara ea nu am sti sa ne intoarcem acasa. Copilul se face mare si apoi isi aminteste cum sa fie copil si abia atunci porneste pe spirala. Pana nu isi aminteste e ca Bula in bancul cu "Copii, vreti sa va spun o poveste?".

- Deschide ochii, casca urechile, viata iti vorbeste neincetat. Ingerii, chiar daca nu ii vezi fizic langa tine, iti vorbesc neincetat. Fii atent la ce e in jurul tau si ai sa le auzi muzica. Unele melodii se numesc "coincidente", altele "revelatii" si alte variatii pe tema.

- Uita-te atent la oamenii din jurul tau. Ei sunt cele mai fidele oglinzi in care te poti privi. Ei vin spre tine si tu te duci spre ei ghidat de Legea Rezonantei. Vibratiile asemanatoare se atrag, intitotdeauna. Se zice ca opusii se atrag...eu zic ca merele sunt atrase de mere si perele de pere. Dar e greu de vazut asta pentru ca sunt momente in care perele arata izbitor de mult ca niste mere.

- Citind putin randurile de mai sus, cred ca am plecat zuzu cu capul :)) nu-i bai si cu siguranta nu sunt singura in acest demers :))

- Momentele de odihna iti vor fi scute. Nu te-ai incarnat ca sa te odihnesti. Odihna o vei avea daca ti-o vei gasi impletita in firele fiecarui moment pe care il faci si al fiecarei actiuni pe care o intreprinzi. Nu te astepta la cine stie ce momente de imuabilitate totala sau chiar si partiala. Nu pentru mai mult de cateva clipe oricum. Se pune mare pret pe scoala in toate Universurile. Si crede-ma, intotdeauna e ceva de invatat.

- Timpl si Spatiul sunt asemenea mainilor tale. Trebuie sa inveti sa le folosesti. Trebuie sa iti amintesti cum sa creezi realitatea cu ele. Altfel sunt ca mainile unui bebelus, se misca aleator, pe unde le pofteste inima si nu poti decat sa stai de-oparte si sa le privesti miscarea, crezand ca poti controla ceva. Si, ce e mai trist, nu numai crezand ci, inversunandu-te in acest control iluzoriu.

- In orice caz, modul in care se misca bebelusii este unul din cele mai frumoase peisaje asupra carora iti poti odihni ochii.


To be continued... (licuricii zburdatori se duc sa viseze intru fiintare o lume minunata in continuare)

extrase din cartea "Viata si invataturile maestrilor din extremul orient" - partea 2: despre Cele 10 porunci

- Inteleg ca, până să va intalnesc pe voi, numai eu eram de vina că ma agatam de cele marunte, când lucrurile mari ma inconjurau complet. Dar să revenim la traducere, căci prin ea am ajuns la rascrucea vieţii mele.

Marea Cauza, sau Principiul Director, l-a vazut pe fiul sau Christ, omul perfect. El a spus: 'Acesta este Domnul Dumnezeu, Legea Fiintei Mele, careia i-am dat stapanire peste cer şi pamant şi peste tot ce este în ele; şi acest perfect Unul nu are nevoie să fie limitat de nici o conceptie materiala, căci Idealul meu Perfect se ridica mai presus de orice limitare şi are aceeasi putere şi stapanire pe care o am Eu. Astfel, Eu vorbesc prin Domnul Dumnezeu al Fiintei mele.

Eu nu-ti dau nici o alta porunca decât aceea ca, dacăvei coopera cu Mine în Vointa Creatiei Divine, nu vei mai avea nevoie de nici o alta porunca şi nu vei mai pune chipuri cioplite mai presus de Mine sau de tine insuti. Astfel, nu vei mai apela la dumnezei imaginati, ci vei sti că tu esti Dumnezeul prin care Eu ma bucur şi că ai aceeasi stapanire pe care o am Eu. Acum ridica-te la mine, fiule; uneste-te cu mine, şi Eu Sunt tu insuti, şi impreuna suntem Dumnezeu. Trupul tau este Trupul lui Dumnezeu, cel ideal, care exista şi a existat inainte că rasa umana să fi fost proiectata în forma. Este fiinta omenirii, creatia lui Dumnezeu. Toata omenirea, orice om are aceasta forma şi imagine perfecta dacăva accepta, doar, aceasta imagine adevarata. Acesta este templul  lui Dumnezeu, care apartine omului şi este pe de-a-ntregul pentru om.

Nu-ti vei face nici un chip cioplit şi nici o imagine a ceea ce este în cer sau pe pamant, sau în apele pamantului. Nu vei modela nici o substanta în vreo imagine sau vreun idol; căci toata substanta creatoare este la dispozitia ta, din abundenta. Nu te vei inchina în fata nici unui lucru creat, nici nu-i vei sluji; şi astfel nici un lucru nu va fi gelos, şi nu va exista nici un pacat şi nici o nedreptate care să se rasfranga asupra copiilor tai din orice generatie; căci vei veghea, privind mereu atent la cauza si, de aceea, idealul acelei cauze nu se va diminua. Astfel vei da dovada de aceeasi iubire pe care o manifest Eu pentru tine.

Vei onora aceasta Cauza sau Principiu Director, stiind că este Tatal şi Mama ta, şi zilele tale vor fi mai multe decât firele de nisip de pe plaja marii, care sunt nenumarate.

Nu vei dori să ranesti, să distrugi sau să ucizi, căci creaturile sunt creatiile tale; sunt fiii tai, fratii tai, şi ii vei iubi aşa cum te iubesc Eu.

Nu vei comite adulter, căci orice lucru pe care il vei face altora, il vei face de fapt tatalui tau, mamei tale, fratelui tau, surorii tale, sau celor iubiti de tine; căci ei sunt iubiti de Cauza la fel cum te iubeste Cauza pe tine.

Nu vei fura, căci nu furi decât de la Cauza; şi dacăfuri de la Cauza, furi de la tine insuti.

Nu vei depune falsa marturie impotriva nici unei creatii, căci, dacăfaci asta, depui marturie impotriva Cauzei care esti tu insuti.

Nu vei ravni la nici un lucru, căci, dacăfaci asta, ravnesti numai la Cauza care esti tu insuti; mentinandu-te unit cu Cauza, ai ceea ce este perfect şi este cu adevărat al tau.

Astfel că nu vei fauri chipuri din argint sau din aur că să le slujesti ci, vazandu-te pe tine insuti identificat cu toate lucrurile pure, vei fi totdeauna pur.

Atunci nu te vei teme, căci nici un Dumnezeu, în afara de tine insuti, nu va veni să te judece; căci vei sti că ea, Cauza - nu personala, ci impersonala - este pentru toţi şi ii cuprinde în intregime pe toţi.

Apoi, vei ridica un altar, şi pe altarul acela vei aprinde şi vei pastra mereu viu focul nemuritor, nu al zeilor, ci al Principiul Director  care este Dumnezeu. Te vei percepe pe tine insuti, Christul, cel perfect, singurul nascut din Adevaratul Principiu, Adevarata Cauza.

Stiind pe deplin aceasta, poti exprima cuvantul (DUMNEZEU) şi cuvantul devine vizibil. Esti creativ şi esti Creatorul, de jur imprejur, deasupra, dedesubt, inlauntru, Una cu Divinul Principiu-Cauza Director, DUMNEZEU.

Cerurile asculta de vocea lui Dumnezeu, vocea linistita a lui  DUMNEZEU  vorbind prin om. Astfel, când vorbeste omul, Dumnezeu vorbeste.'

extrase din cartea "Viata si invataturile maestrilor din extremul orient" - partea 1: despre Sfanta Treime

În timp ce vorbeam despre aceasta reusita, aparura Isus, alti prieteni şi Seful nostru. Ei pasira în camera prin usa care se deschidea spre pragul stancos. Ne-am asezat, şi Isus incepu spunand:

- Sunt foarte multi cei care declara că ei sunt fii ai lui Dumnezeu şi că ei au tot ce are Tatal. Ei au, intr-adevăr, tot ce are Tatal, dar aceasta afirmatie nu devine un fapt implinit decât atunci când ei au curajul să faca pasul urmator şi să se vada pe sine că Dumnezeu - una cu tot ce este Dumnezeu; atunci ei ajung la implinire. Când cineva, în limitata gandire materiala, il vede pe Christ manifestat, atunci acea individualitate subtila revarsa lumina. Acela care il pastreaza pe Christ în minte, vede cu o viziune mai subtila, mai clara şi mai extinsa. Acesta îşi vede corpul sau superior vibrand la un nivel mai inalt decât corpul limitat, pe care de asemenea il vede.

El gandeste că sunt doua corpuri. Mai gandeste că acel Christ este al altcuiva. Ele sunt doua numai în aparenta, pentru că el nu crede că el este Christ. Dar să ne imaginam că se declara Christ şi accepta asta că pe un fapt real; în clipa aceea, cele doua se contopesc şi el l-a adus pe Christ în manifestare. Atunci Christ se inalta triumfator. Acum să-l lasam să mearga un pas mai mult, şi să declare că este Christul lui Dumnezeu cel care se inalta, şi în momentul acela el este Christul lui Dumnezeu. Atunci Fiul lui Dumnezeu este una cu Dumnezeu Tatal şi merge direct spre Tatal. Apoi el trebuie să faca încă un pas. Este cel mai mare şi cere cea mai mare hotarare, căci orice teama, gand muritor şi limitare trebuie sterse: el trebuie să mearga direct la originea Divina, Tatal, şi să declare ferm, şi să cunoasca în mod pozitiv, fara teama, prejudecâta, superstitie sau credinta artificiala, că el este Dumnezeu; că el este în intregime contopit sau unit cu Dumnezeu; că el este Iubire, Intelepciune, Intelegere; că este substanta; că el este orice atribut al lui Dumnezeu Tatal, sursa, Principiul. El trebuie să accepte asta cu toata modestia - că unul care il exprima pe Dumnezeu. Prîntr-un asemenea om, fiecare dintre atributele lui Dumnezeu se revarsa asupra intregii lumi. Pentru acela, nimic nu este imposibil. Numai prîntr-un asemenea om se poate exprima Dumnezeu. Când te contopesti cu Dumnezeu, nimic nu îţi este imposibil. Nu numai că ai tot ce are Tatal, dar esti şi tot ce este Tatal. Tu esti trinitatea, treimea. Esti omul-Christ, Christul lui Dumnezeu, DUMNEZEU, toate trei în UNUL. Spiritul Sfant salasluieste în tine. Spiritul Eului Intreg în actiune creativa locuieste în tine. Când accepti asta, atunci tu, că şi toţi ceilalti, veti canta imn de slava puterii numelui lui Christ; nu a numelui persoanei Isus, ci a lui Christ. Ingerii se vor inclina; aduci la lumina diadema regala şi Il incoronezi pe Christ că Domn al tuturor. Nu  incoronezi persoana lui Isus, ci Christul; şi Christ merita cea mai magnifica dintre toate diademele regale în coroana Christica. Nu exista diademe prea mari sau prea divine pentru coroana Christului triumfator. Intelegeti că oricine vrea, poate ajunge aici. Mergi inainte şi devii Christul triumfator. Oricine vrea, să vina.

Când spui Dumnezeu, te vezi pe tine insuti că Dumnezeu. Il vezi pe Dumnezeu manifestat aşa cum te manifesti tu. Dumnezeu nu poate fi bigot, laudaros sau egoist. Nici Christ, sau omul-Dumnezeu, imaginea şi asemanarea lui Dumnezeu, nu poate fi astfel. Poti fi chiar Dumnezeu, şi acesta este omul-Dumnezeu. EU SUNT este în Tatal şi Tatal este în mine sunt cuvinte adevarate. EU SUNT şi Tatal meu sunt UNA cu toata modestia şi cu Maretia Atotputernica. Dumnezeu şi intreaga omenire unita sunt Atotputernicul - Omnipotenta lui Dumnezeu.

Ceea ce s-a nascut în gandirea ta eronata va fi inaltat în slava, căci orice gand de eroare este sters. Ceea ce a nascut imaginea lucrurilor materiale trebuie şi ajunge să exprime imaginea divina atunci când pui mai presus de orice aceasta imagine ideala.

Va spun că acum, în momentul acesta, aveti cea mai mare ocazie să pasiti inainte, în afara acestui haos exterior, în marea pace şi binecuvantare a lui Dumnezeu, şi să va invesmantati în lumina lui Dumnezeu. Cu toata modestia, puneti coroana lui Christ pe capul vostru, şi dacăvoi insiva n-o faceti, nimeni altul nu o poate face în locul vostru.

Apropiati-va şi fiti o parte din marele tron alb, sursa lucrurilor. Deveniti una cu aceia care au ajuns la cele mai mari realizari în felul acesta; fiti nu doar una cu Dumnezeu, ci fiti Dumnezeu, efectiv DUMNEZEU. Atunci esti capabil şi reusesti să exprimi atributele divine în fata intregii lumi. Cum ar putea energia Divina să fie exprimata altfel decât prin om? Pe tot pământul nu exista alt organism care să poata vibra la o asemenea frecventa; si, în consecinta, el este atat de superior organizat încât percepe, apoi genereaza şi transforma aceasta energie suprema, care il face pe om capabil sa-L exprime pe Dumnezeu în fata lumii intregi. Cum s-ar putea face asta altfel decât prin corpul cel mai superior organizat şi perfectionat pe care il avem atunci când avem un control deplin asupra acestui trup?

Acest control inseamna o viaţa de complet şi desavarsit Maestru, Mesia, Discipol. Ai controlul acestui corp şi esti în armonie perfecta cu el numai atunci când te inalti la o perfecta dominare şi stapanire a tuturor atributelor Sfintei Treimi: Omul - EU SUNT, Christ, Christul lui Dumnezeu; apoi, combinandu-le pe acestea trei cu cel mai inalt, Dumnezeu - tu esti DUMNEZEU.

Iata-te pe tine, omul de astazi (toata omenirea) extinzandu-ti viziunea şi percepand adevarul despre voi insiva, adevarul că exista o viaţa mai inalta şi mai buna pentru voi decât obisnuinta vieţii materiale. Percepi asta pe masura ce urmezi calea drept-folosita (calea cea dreapta), în armonie şi real acord, cu cele mai inalte idealuri pe care le poti exprima, le poti urmari, sau le manifesti cu iubire, profund respect şi devotiune.

Primul pas: tu, omule, devii omul-Christ, singurul fiu nascut al lui Dumnezeu. Urmatorul pas: devii Christul lui Dumnezeu vazand omul-Christ că fiind Christul lui Dumnezeu. Ai unit omul-Christ cu Christul lui Dumnezeu; apoi, că să mergi direct la sursa, trebuie să le iei că fiind acestea Unul, Dumnezeu Tatal. Deci ai adus omul-EU SUNT în omul-Christ; apoi ai transformat acest om-Christ în Christul lui Dumnezeu, sau Domnul Dumnezeu. Acestia, care pareau doi, au devenit UN Dumnezeu. Dumnezeu, Tatal tuturor. Nici un lucru nu va fi imposibil pentru tine dacănu deviezi de la aceasta cale a justei utilizari. Pe aceasta cale trebuie să fii absolut lipsit de teama şi sincer, indiferent de ce ar spune lumea intreaga. Inaltandu-ti şi cunoscandu-ti stapanirea şi mintea unita, esti una  cu Tatal, abundentul şi atotprezentul Principiu Suprem al tuturor lucrurilor.

În aceasta lumina, Biblia voastra nu reprezinta altceva decât o mare descriere alegorica a dezvoltarii şi desavarsirii spirituale a omului, dacăea este corect înţeleasa şi folosita.

Coloana de lumina, pictata că pogorandu-se din ceruri asupra mea, de fapt este proiectata în exterior din trupul meu. Este adevărat că este o lumina din cer, căci cerul este pretutindeni în jurul nostru şi este vibratia luminii. Adevaratul centru sau punct de inceput al cerului este chiar înlăuntrul trupului meu. De aceea, aceasta lumina cereasca trebuie să provina chiar de la mine. Propriul meu EU SUNT trebuie să permita acestei esente luminoase să vina inauntru; apoi eu trebuie să generez şi să transform aceasta energie luminoasa astfel încât ea să poata fi emisa în afara cu orice densitate dorita de Dumnezeu, de EU SUNT. Când acest lucru este facut, nimic nu poate rezista puterii acestei lumini pure. Acestea sunt razele de lumina pe care le vedeti emise de corpul meu în portretul cu mine în Gradina Ghetsimani. Razele de lumina ieseau din corpul meu, în loc să coboare din ceruri peste mine.

Astfel, poti transforma puterea lui Dumnezeu şi o poti emite cu o asemenea forta încât este irezistibila. Este puterea lui Dumnezeu, recunoscuta peste tot în jurul tau, lasata să patrunda înlăuntrul tau, amplificata şi transformata în trupul tau, apoi emisa prin centrii reflectori.

Aceste lucruri sunt realizate repede de toţi cei care se ridica ferm în atitudinea lui Dumnezeu, la mostenirea lor divina, Christul lui Dumnezeu, toţi că Unul. Aceasta este deviza divina şi definitorie pentru intreaga omenire.

Cu cât se apropie omenirea mai mult de aceasta mare raza tamaduitoare, cu atat mai repede vor dispare discordia şi dizarmonia.

Daca traiti liber în aceasta vibratie luminoasa care este lumina lumii intregi, şi dacătoti tind spre ea, veti ajunge mereu mai aproape de adevaratul camin al omului. Astfel descoperiti că EU SUNT este lumina lumii intregi. Cu Dumnezeu, aveti abundenta. Inaltati acest puternic EU SUNT al lui Dumnezeu. Inaltati acest trup la Dumnezeu, şi atunci toţi sunteti incoronati Domni ai Tuturor Lucrurilor.

Tu singur îţi asezi coroana pe cap. Nimeni nu poate face asta în locul tau.