M-am deghizat in hainele indiferentei si nici pe alea nu stiu sa le port prea bine. Raze orbitoare de lumina tasnesc printre crapaturile tesaturilor de fiecare data cand iti intalnesc privirea. Imi pare stupid sa trebuiasca sa port astfel de vesminte, gri, terne, cand in mine arzi cu sclipiri orbitoare. Imi pare stupid sa simt din nou si din nou la fel si sa imi port acest vesmant-ascunzis din nou si din nou. Ma frustreaza senzatia de slabiciune pe care mi-o da prezenta ta. Dulce vulnerabilitate, sete de abandon. Ma frustreaza nevoia de a cantari in balanta argumente pro si contra. Ma frustreaza nevoia de a da timpului timp sa curga, eu purtand o cutie a pandorei in brate. Ma frustreaza cel mai tare ca totul paleste in comparatie cu tine. Nu ma pot multumi cu substitute pentru broderia perfecta de imagini pe care le trimiti.
Te-am tesut cu firele colorate ale imaginatiei mele. Acolo te misti liber, acolo ma misc liber langa tine. Acolo totul e liber. Acolo iti pot vorbi despre tot ce sunt si tot ce inca nu imi amintesc ca sunt. Acolo imi poti desena povestile tale. Acolo e taramul timpului ce va fi trecut si va fi adus momente la care doar visez. Lipsita de coerenta, as vrea sa iti pot marturisi ca esti cel mai frumos vis de pana acum.
Fiecare din noi merge printr-un desert singuratic in cautarea unei oaze... Cu zambetul pe fata, speranta in suflet si lacrimile in ochi.....sperand ca lumea va vedea doar zambetul dar rugandu-ne ca cineva ne va gusta lacrimile intr-un sarut. Cu totii mergem in aceleasi deserturi, razand si plangand in acelasi timp si sperand ca urmatoarea persoana va fi piesa de puzzle care se va potrivi.
Eu visez la tine, tu visezi la...cine stie cine...cu totii visam imbratisari cu himere de foc. Imi astern vesmintele terne langa pat. Ma pregatesc sa pasesc in lumea viselor, acolo unde te gasesc mereu si te pot privi in ochi si iti pot spune: esti cea mai frumoasa plasmuire a imaginatiei mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu