Vorbeam astazi cu mama despre filmul Babel. Cred cu tarie in faptul ca asa functioneaza de fapt viata doar ca nu avem capacitatea de a ne urca pe acel pisc de unde sa putem privi toate increngaturile de povesti.
Cred ca tocmai lipsa acestui punct inalt de vizualizare este cea care ne genereaza nevoia de a controla. Privim unidirectional la un univers multidirectional. Cum ar spune un prieten: tu ai idei fixe iar universul e in miscare. Si ajung iarasi la ideea de paradox... Cel mai greu lucru e sa te lasi relaxat, liber plutitor prin viata ta.
Imi e mult mai usor sa visez. Acolo reusesc sa vad toate increngaturile, reusesc sa imi amintesc, intr-o secunda vieti intregi ca apoi sa le uit in momentul in care suna ceasul desteptator. In timpul somnului, granitele dintre lumi sunt mult mai..volatile. Asta in cazul in care sunt prezente vreun pic. Fuga in lumea visului cred ca e de fapt realizarea ca nu ai in momentul de fata puterea necesara sa iti transformi realitatea pe care o ai cand esti treaz in realitatea pe care o ai cand visezi.
Deja ma incurc in proprii-mi termeni. Treaz...vis...adormit...ce inseamna de fapt fiecare decat definitia pe care le-o acordam noi insine? Daca as pune invers, treaz = adormit si vice-versa parca ar avea mai mult sens. Si asa ajungem la Castaneda care sustine acelasi lucru. Urmeaza evident intrebarea: pai bine bine, daca de fapt acum, cand citesc cuvintele astea sunt adormit si cand ma voi culca diseara sunt treaz....de ce ma coordonez mai bine aici decat dincolo? Nu stiu.... Lipsa de putere personala...lipsa de exercitiu in a face asta...lipsa de constientizare a nevoii.....
Clar aduce cu unul din momentele in care iti pui gluga hanoracului in cap, te faci mic pe scaun si zici : nu stiu domle' nu stiu...nu stiu io d'astea....
De multe ori nu reusesc sa ma decid daca am venit aici ca sa inteleg de ce traiesc sau sa traiesc ce inteleg. Sau doar sa traiesc. Da, cred ca asta e. Am venit sa traiesc. Din viata, intelege cine ce poate si pleaca mai departe. La final, vine cineva si te intreaba: si, ce ai invatat de data asta?
Ma gandeam la un momentdat, cum ar arata o intalnire intre 2 prieteni foarte buni daca ei nu ar mai sti nimic unul despre celalat pret de vreo, hai sa zicem 50 de ani. Ar trebui sa reia povestile de la zero. Entuziasmul si placerea conversatiei ar fi inca acolo. Doar informatiile relatate ar fi diferite, glumele ar avea alta tematica. Cred ca asta se intampla in momentul in care te intalnesti cu cineva cunoscut dintr-o alta viata. Se schimba doar discursul. Senzatia de familiar ramane. Si asa incepi sa iti pui viata pe tava unor oameni pe care abia i-ai salutat. E ceva ciudat de familiar la ei.
Undeva sus, pe acel pisc stau ingerii care se amuza teribil. Si eu m-as amuza daca as reusi sa vad toate povestile din toate vietile participantilor. Spectacole mai delicioase decat acestea rar se mai intalnesc in univers. Spectacolul uman este cea mai colorata piesa de teatru la care ar putea participa cineva vreodata.
