Abis, ma scufund. Mlastina de lumina dulce, ma inghite, ochii mi-i inunda cu imagini cu tine. Mereu altul, mereu acelasi, umbra perpetua in visele mele, nascut din cocon si pierdut printre gene a doua zi. Focul mi-a ajuns pana in gatlej, vreau sa te strig dar nu mi-ai spus cum si ma arde totul. Sunetele, vapai incoerente. Miscarile, jumatati de atingeri. Gandurile, cioburi de imaginatie colorata.
Nu mai inteleg daca imaginatia imi joaca feste sau chiar imi dai tarcoale. Simt ca ma pierd intr-un de-a v-ati ascunselea planificat cand si eu eram cocon de fluture. Am uitat ora la care ai zis ca ne vom vedea. Merg si merg si merg si imaginea din coltul ochiului ma bantuie. Imi joci rabdarea la ruleta si sunt pe cale de a-mi pierde mintile.
Din realitatea asta ma refugiez in alta, la fel de usor de obtinut: visul. Numai ca acolo ma asteapta alte himere care ma invita la dans. Nu are gustul tau, iubitule dar mi-e atat de foame. Il chem din ce in ce mai des ca sa imi aline lipsa. Mi-e atat de foame incat am ajuns ca uneori sa nu imi mai dau seama daca imi e foame de el sau de tine. Sau poate de mine. Poate mi-a fost odata demult atat de frica de ce as putea deveni incat m-am aruncat intr-un cufar si bataile in usa imi seamana acum cu pasii tai, cu ritmul melodiei pe care ma inviti obsesiv la dans.
Ma simt intr-un labirint de usi intredeschise. Franturi de imagini evadeaza prin fiecare crapatura si fac un colaj haotic. Adorm sperand ca voi ajunge acasa in mine dar sala de bal este deschisa non-stop si ma inghite cu piruete subtile. Poate sunt atat de adormita incat nu iti mai deslusesc soaptele. Oare stii sa tipi la mine? Oare asta m-ar trezi?
Oameni-barbati, va urez succes. In orice femeie zace, adormita o himera nebuna care abia asteapta sa fie trezita la viata.
Am nevoie de tine aici, nu in vis. Trezeste-ma!
