Invazia spiridusilor

Stranie si bizara viata. Delicioasa daca ai rabdarea sa o privesti prin ochii unui personaj din desene animate. Dumnezeu a impins omul sa inventeze desenul animat pentru a arata omenirii cum functioneaza lucrurile. 

Viata este ea in sine cel mai mare si amuzant desen animat. Doar ca el este criptat si in functie de parola rostita, accesezi un anumit canal. In jurul tau se invant constant privighetori care emit trilurile generate de valentele emotiilor noastre. Cantece cheie si parola, inchid si deschid constant porti intre unii si ceilalti. 

Bineinteles ca este un cliseu. "We make beautiful music together" este una din confirmarile enuntului. Cum ascunzi cel mai bine ceva? Punandu-l atat de la vedere incat devine invizibil. Aici intervine Atentia!, mantia in care este invelit conceptul de Acum, de Prezenta si Prezent Perpetuu. Atentia comprima timpul si spatiul. Comutata cu ajutorul Imaginatiei intre-un punct separat, se dezintegreaza si reapar instantaneu in punctul imaginat. 

Cati dintre noi avem puterea personala de a face asa ceva? Putere personala = incredere totala ca asa se va intampla. Cati dintre noi indraznesc sa creada intr-adevar imposibilul posibil. 

Si aici intervin desenele animate. Ele ne ajuta sa ne imaginam lumea frumos si curat si haios. Ele ne ajuta sa ne amintim cum gandesc copiii. Este aparent foarte important sa ne educam mintea sa genereze imagini curate de frici si frustrari. Desenele nu au frici sau frustrari. Copiii cand sunt lasati in inocenta lor nu au frici sau frustrari. De aceea ei pot inca sa vorbeasca cu ingerii si zanele. Toti ne nastem spiridusi. 

Desenele animate, glumele, rasetele, toate tin spiridusii din noi in viata. Spiridusii pe creier sunt cheia supravietuirii noastre sufletesti, emotionale si deci fizice. 

Imi vin in minte torente de citate din toate cartile de la sfinte la glossy. "Rasul vindeca. Calea Zen va mentine tineretea. Persoanele cu simtul umorului traiesc mai mult". 

Transformati-va piticii de pe creier in spiridusi si pastrati-i si paziti-i cu sfintenie. Cantecul si rasetele lor deschid ochii si putem vedea Raiul. 

Nu va faceti griji, nu am plecat niciodata din Rai. Caderea a fost doar uitarea, valul aruncat peste ochi urechi si degete. 

In momentul asta, ridicati-va si scrieti-va mare mare pe perete: NU AM PLECAT NICIODATA DIN RAI. Decat atunci cand am ales sa plec. Si am ales sa uit ca am ales sa plec si sa cad si sa devin om, Inger Amnezic pentru a retrai vesnic bucuria de a-mi reaminti ca NU AM PLECAT NICIODATA DIN RAI.