Scoala numita Paradis

Distorsiuni de spatiu-timp in momentul accesarii dimensiunilor superioare.  Timpul e cel mai puternic influentat factor si asta ne duce cu gandul la faptul ca el este cel mai fragil si deci un fel de veriga slaba, cel care e cel mai usor inlaturat, cel mai putin “real”. Urmeaza spatiul pe aceasta scra. Atat timpul cat si spatiul se misca in cele 2 directii disponibile in polaritate. Sus sau Jos. Timpul si spatiul tind fie sa se alungeasca, sa incetineasca (iar in cazul spatiului “vezi” toate moleculele si particulele din care e formata realitatea ta ca pe o retea atot cuprinzatoare de sclipiri luminoase si ti se pare ca inoti in ele) fi sa se accelereze, simtind efectiv ca ai putea sa alergi cu usurinta cu 70 km/ora. (Spatiul in aces caz se comprima, perceptia asupra lui reducandu-se la cea a unui punct atotcuprinzator si atotstiutor). Spatiul si timpul modificandu-se in aceste momente, valurile intre iluzie si fiintare devin transparente si se pot accesa orice linii temporare cu viziunea ochiului al treilea. Gandurile nu mai au o caracteristica verbal-auditiva ci sunt catapultate la un nivel superior de existenta, cel al imaginilor si al senzatiilor. Undele cerebrale emise in conversatie se recepteaza si decodifica sub forma de imagine senzoriala a ceea ce gandeste celalalt. Ce usoara si sincera si constructiva ne-ar fi o astfel de forma de comunicare. O lume de clarvazatori, clarauditivi, clarsimtitori: o scoala numita Paradis. Si nu numai numita ci constientizata. Suntem si acum in Scoala numita Paradis dar nu constientizam asta. Cand exista un cutremur intre planul mental si planul sufletesc, printre crapaturi se vede Paradisul. Se realizeaza ca el era intotdeauna acolo, atunci se obtin senzatiile de extaz, de euforie, de pleanitudine, de liniste si tihna.

tara celor 1000 de intrebari pe minut

Tara celor 1000 de intrebari pe minut e Mintea. Introducand conceptul de diacritice iese si mai...elocvent: Tzara celor 1000 de intrebari e mintea care, neimblanzita e o tara. Mintea alearga neincetat, e un motor care ruleaza constant pe fundal, rrrrrr rrrrrr rrrrrrr, ca un tors de pisica. E neobosita si constant insetata de mai mult. Constant doritoare sa fie un centrul actiunii, sa vada ea, sa stie ea, sa isi bage ea coada si cat mai repede, sa eticheteze, sa indosarieze si dupa sa treaca la urmatorul punct pe ordeinea de zi. Iar ordinea de zi e luuuuunga, cat o zi de post negru.

Cat de frecvente sunt intrebarile "Da de ce?" ? Foarte. Cat de utile sunt ele in dezvoltarea noastra? Aici devine mai complicat. In relatia ratiune versus simtire, vesnicul "Da de ce?" deserveste doar ratiunea. Pe simtire nu o intereseaza de ce simte. Ea doar simte si atat. Ea doar este, nu are nevoie sa stie si de ce este. Iar mintea nu poate sa accepte asta si, suflecandu-si manecile, se arunca in vartejul sentimentelor, incercand sa faca aceleasi etichetari, catalogari si indosarieri. Reuseste de putine ori si, ca sa isi mascheze esecul genereaza iluzia. Iluzia ca poti pune o ordine sau un control mental in simtire. Iluzia asta este desul de nociva pentru modul in care privim lumea. Ne catapulteaza complet in polaritate, atat mental cat si emotional. Nu mai vedem ca suntem cu totii una. Ca cel de langa tine e o alta versiune a ta. Ca si in el locuieste si se manifesta acelasi Dumnezeu. Polaritatea separa, dezbina, marginalizeaza, izoleaza. Polaritatea e condusa de cele mai multe ori de Ego. Polaritatea te face sa zici si sa simti ca ala e mai frumos decat alalalt, ca Ionita e mai destept decat Gheorghita, ca tanti de la paine e o intzepata si o frustrata dar, de cele mai multe ori, polaritatea e un acid coroziv asupra increderii in sine. Ajungi sa simti ca nu esti suficient de bun, de frumos, de bland, de perfect.

Simtirea, in esenta ei stie intrinsec ca esti perfect. Perfect de frumos, perfect de destept, perfect de...perfect.

Hai sa educam putin mintea aia. Hai ca, de fiecare data cand ne trezim ca ne intrebam "Da de ce...?" sa inlocuim cu intrebarea "Cum?". "Cum ma face asta sa ma simt?", "Cum rezoneaza ce s-a intamplat in mine?". Hai sa trecem totul MAI INTAI prin suflet si simtire si dupa aceea prin planurile mentale.

Mintii ii putem da altceva de facut. Ii putem da de invatat, de exemplu. Orice, o limba straina, cum sa repari tzeava la baie, cum sa croseteze, cum sa ingrijeasca plantutele, cum sa gateasca ceva mai sanatos pentr trup. Orice.

Lasati viata sa fie trcuta mai intai prin filtrul simtirii si apoi prin filtrul ratiunii.

maini

Ea vine la mine si imi rosteste cu bucurie:


-Priveste! Am maini!
Iar eu intreb:
- Ce sunt alea maini?
Ea imi pun mana pe obraz si imi zambeste cu o imensa dragoste. Ce minunata iti va fi descoperirea. 


Ma urmareste asta in fiecare zi pana cand, la un momentdat deschid larg ochii si un sentiment de profunda familiaritate ma cuprinde. Viziunea interioara se deschide larg, catre toate posibilitatile, imi cobor privirea si imi vad mainile si realizez:


- Da! Intr-adevar! Am maini! Ce frumoase sunt! Ce binecuvantata sunt ca mi-am amintit sa le simt!


Si alerg la cei din jurul meu si le strig:


-Priviti! Am maini!!!!
Si ei ma intreaba:
- Ce sunt alea maini?


Ii mangai pe obraz si le zambesc cu iubire si lacrimi in ochi. Ce minunata va va fi descoperirea.