Pierdut vs. Gasit

Cum faci sa gasesti un lucru atunci cand nici nu iti dai seama care este el? Stii  doar ca e pierdut. Lipseste. Ii simti lipsa ceea ce inseamna ca la un momentdat l-ai avut suficient de mult sau suficient de intens trait incat acesta sa lase o urma de culcus in tine. 

E ca si cum ai ajunge acasa intr-o zi si ai gasi patul gol. Cearceafurile sunt lasate in dezordine. Te uiti siderat si amnezic si nu reusesti sa iti aduci aminte cine doarme acolo. Esti la un pas de a-ti aminti si totusi atat de departe. torente de cuvinte innodate si incrucisate iti vin in minte. Niciunul raspunsul. 

Cateodata nu imi pasa sa aflu. Alea sunt zilele bune. Zilele in care uit de asta, si ma odihnesc. Si totusi, la sfarsitul zilei tot te caut sa iti spun noapte buna. 

Am realizat astazi ca cele mai puternice senzatii legate de unde mi-as dori sa fiu in momentul ala (in lumea asta sau in alta, in timpul asta sau in altul), sunt blocate de un gand care incepe cu: "da dar lipseste (x)..."

Mereu lipseste ceva. Timpul fizic, timpul magic care sa ma duca inapoia sau inainte incarnarii de acum, banii...

Ce lipseste din ecuatie? Am senzatia ca am fost nevoita, ca sa supravietuiesc, sa imi multiplic optimismul pana in punctul oribirii. Se pare ca am ingropat in mine ceva atat de adanc si atat de nerezolvat incat nu ma pot simti intreaga fara sa lipesc la loc acel ciob. Globul de cristal e reasamblat tot. Lipseste un singur ciob pentru a-l face complet activ, viu. Toate crapaturile s-ar topi una in cealata formand un invelis rezistent si stralucitor, ca lumina sorilor. 

Pana atunci, prin locul lipsa se scurg afara gandurile mele debusolante, energia ce le da viata si capacitatea mea de a fi eu insumi. Cu oricine. 

Nu stiu daca mi-am permis mie insumi sa fiu "eu cel adevarat" langa cineva. Da, am afirmat ca au existat momente dar mi-e teama de multe ori ca afirmatiile erau doar pentru a ma acoperi in fata prietenilor care s-ar fi simtit ofensati de o asemenea remarca alaturata de titulatura de "prieten cel mai bun". Mi-e frica ca am mintit. Mi-e frica ca sunt eu cel adevarat doar cand sunt fara altcineva vizibil de mine. 

Si atunci imi doresc sa pot sta asa mereu. consider ca as putea face lucruri minunate asa. Ar fi trambulina catre viata pe care o plang. Viata aceea de dupa si de inaintea vietii. 

In paralel curge o panglica de imagini cu realitatea palpabila. Societate, bani, locuri de munca, oblifatii, facturi... Daca as continua sa fiu eu, maine nu as mai veni la lucru. Obuna perioada cel putin. Inchid ochii si zambesc la acest vis perfect. Stau cu florile, le ud si mangai pe toate, plantez tufe de trandafiri pentru a recrea Gradinile Suspendate ale Semiramidei. Apoi construim o casa din lemn alb in mijlocul lor. Stam pe sezlong la soare in timp ce copiii nostri alearga prin curte. 

Lucram in continuare. Dar nu atat de mult. Calatorim. Noi doi si copiii mergem prin toata lumea. 

Deschid ochii. Zambetul devine din ce in ce mai transparent pana se sterge complet. Sunt tot in camera. Maine tot in acelasi loc trebuie sa ajung. Intr-o saptamana trebuie platita chiria. O parte din mine isi doreste sa devin transparenta si apoi sa dispar pe aceeasi usa pe care a plecat si zambetul. 

Imi doresc sa dorm. Poate am norocul ca in noaptea asta sa visez ca sunt acolo. Poate asta e una din noptile alea in care ma odihnesc. Astfel de nopti au devenit atat de rare.

Piesa lipsa e senzatia de Acasa. Simt ca am fost smulsa din patul meu de acasa si pusa aici. Si zau de nu mi-e dor de casa. Sunt soldat puternic. Ma imbarbatez in fiecare dimineata. Seara adorm cu gandul la Acasa. Poate in noapte asta ma reintorc acolo. Poate in noaptea asta reusesc sa aflu cum fac sa suprapun senzatia de acolo peste realitatea de aici. 

Si vrei sa fugi din casa, sa alergi pe strazi, poate e acolo. si vrei sa iei toata agenda la rand sperand sa puteti vorbi. Si incepi sa il cauti trimitandu-ti aura in toate casele cunoscutilor, pe toate strazile, in toate barurile. iti vine sa fugi pana la capatul pamantului, poate e acolo. 

Ce sa fie acolo? Nu stiu! Usa catre Acasa probabil. Inainte puteam sa intru pe 5 usi, imprastiate de-a lungul lumii. Va rog deschideti usile inapoi. Mi-e dor de casa. Va rog deschideti usile inapoi...

Cand mi-e dor de Acasa simt ca si cum plang mortii intregii omeniri. 


Post Scriptum: Dorul de Acasa e cel care s-a trezit in sufletul tutror celor care au inteles filmul Avatar. Cei care s-au sinucis au fost aceia carora li s-au sfasiat trupurile de atata dor. Nu au mai avut forta sa zica "Sunt un soldat puternic". 

De ce soldat? Pentru ca asta esti. Lupti zilnic cu tot ce ai ca sa nu te lasi doborat de lipsa de Acasa din realitatea asta. Lupti zilnic sa iti tii moralul sus, sa faci invizibile rautatile si crimele, lupti zilnic cu orgoliul tau cu limba de venin, lupti zilnic sa fii optimist, lupti zilnic sa ai o imaginatie cristalina. Lupti, lupti. Cand stai locului mori. 

Buna intrebare. Daca ai fi Acasa, te-ai misca in continuare. Acolo s-ar face demarcatia. Lupta si toata energia inghitita de asta s-ar transforma in miscari creative si creatoare. Acasa nu ai sta locului. Nicaieri in creatia lui Dumnezeu nu se sta locului. Dumnezeu e acel perpetuum mobile suprem care anima intreaga creatie. E suflul vietii. Liberul arbitru dicteaza directia. 

Pe imaginatia mea o cheama Fantasia. E Dragonul Alb care ma poarta in cautarea tinutului numit Acasa. E prietenul meu cel mai bun. E iubitul si fratele si confidentul. E cea mai apropiata fiinta de notiunea de "jumatate". 

Invazia spiridusilor

Stranie si bizara viata. Delicioasa daca ai rabdarea sa o privesti prin ochii unui personaj din desene animate. Dumnezeu a impins omul sa inventeze desenul animat pentru a arata omenirii cum functioneaza lucrurile. 

Viata este ea in sine cel mai mare si amuzant desen animat. Doar ca el este criptat si in functie de parola rostita, accesezi un anumit canal. In jurul tau se invant constant privighetori care emit trilurile generate de valentele emotiilor noastre. Cantece cheie si parola, inchid si deschid constant porti intre unii si ceilalti. 

Bineinteles ca este un cliseu. "We make beautiful music together" este una din confirmarile enuntului. Cum ascunzi cel mai bine ceva? Punandu-l atat de la vedere incat devine invizibil. Aici intervine Atentia!, mantia in care este invelit conceptul de Acum, de Prezenta si Prezent Perpetuu. Atentia comprima timpul si spatiul. Comutata cu ajutorul Imaginatiei intre-un punct separat, se dezintegreaza si reapar instantaneu in punctul imaginat. 

Cati dintre noi avem puterea personala de a face asa ceva? Putere personala = incredere totala ca asa se va intampla. Cati dintre noi indraznesc sa creada intr-adevar imposibilul posibil. 

Si aici intervin desenele animate. Ele ne ajuta sa ne imaginam lumea frumos si curat si haios. Ele ne ajuta sa ne amintim cum gandesc copiii. Este aparent foarte important sa ne educam mintea sa genereze imagini curate de frici si frustrari. Desenele nu au frici sau frustrari. Copiii cand sunt lasati in inocenta lor nu au frici sau frustrari. De aceea ei pot inca sa vorbeasca cu ingerii si zanele. Toti ne nastem spiridusi. 

Desenele animate, glumele, rasetele, toate tin spiridusii din noi in viata. Spiridusii pe creier sunt cheia supravietuirii noastre sufletesti, emotionale si deci fizice. 

Imi vin in minte torente de citate din toate cartile de la sfinte la glossy. "Rasul vindeca. Calea Zen va mentine tineretea. Persoanele cu simtul umorului traiesc mai mult". 

Transformati-va piticii de pe creier in spiridusi si pastrati-i si paziti-i cu sfintenie. Cantecul si rasetele lor deschid ochii si putem vedea Raiul. 

Nu va faceti griji, nu am plecat niciodata din Rai. Caderea a fost doar uitarea, valul aruncat peste ochi urechi si degete. 

In momentul asta, ridicati-va si scrieti-va mare mare pe perete: NU AM PLECAT NICIODATA DIN RAI. Decat atunci cand am ales sa plec. Si am ales sa uit ca am ales sa plec si sa cad si sa devin om, Inger Amnezic pentru a retrai vesnic bucuria de a-mi reaminti ca NU AM PLECAT NICIODATA DIN RAI. 

desculti

Sunt fericita. Sunt acasa in mine. Imi amintesc viitorul si surad cu lumina a doi sori. Incep sa imi amintesc viitorul si sa vad poteca prin padure, peste campie, in gradina, la soare cu voi. E verde totul, cu nuante multicolore ce izvorasc din fiecare ghiveci. O fantana susura pe fundal si noi alergam in jurul ei, printre alei, desculti. Talpile sunt pline de pamant proaspat sapat. Talpile sunt fericite in sfarsit. Ce poate fi mai multumitor pentru o talpa decat sa isi poarte stapanul prin iarba uda, in gradina din poveste, in lumina vie a soarelui. Intr-o gradina, vara, noi doi si copiii. Sunt fericita.

:)

Inca de la inceputurile literaturii, sau poate chiar a cuvantului scris, ne invartim cu totii ijn jurul acelorasi idei. Cu totii avem aceleasi ganduri-intrebare doar exprimam si traim raspunsul diferit. Nu putem spune ca s-a scris suficient despre un subiect pana nu isi spun parerea toti locuitorii planetei.

Viata: undeva intre bizar si extaz. De multe ori bazar si extaz. Fericiti cei ce, de-a lungul a nenumarate existente si-au rafinat simtul umorului intr-atat incat sa poata vedea experientele si peisajele inconjuratoare cu acelasi amuzament generat de un episod din desenele cu coiotul si Road Runnerul.

Simtul umorului ne face, pentru cateva momente, depinde de noi cate, sa uitam de noi insine si sa ne minunam de complexitatea creatiei. Combinatii imposibile, vise nerostite impletite cu soapte mute, tesute pe tapiteria realitatii... De unde a stiut ca am visat intotdeauna sa fiu aici la rasarit? Oare daca ma gandesc suficient de mult la el, ma aude? Asa se pare, foloseste raspunsurile mele imaginare...

Viata este un haos stratificat, croit pe comanda si masura fiecaruia. Decojim portocalele si mancam lumina din ele de fiecare data cand radem din inima. Adevarata hrana. Trebuie sa ai mult simt al umorului sa vezi perfectul din tine si ceilalti.

Dumnezeu are o personalitate incredibila. Daca ai rabdare si asculti cu atentie, iti va sopti cele mai frumoase si amuzante povesti. Va deveni prietenul tau cel mai bun. Prietenul tau invizibil. Cu totii avem unul, inca din copilarie. Vai de cei care uita de el...